Hristos a Înviat !: iulie 2010

luni, 26 iulie 2010

Sănătatea trupească și sufletească

Suntem obișnuiți să cerem permanent de la Dumnezeu sănătate. Dar nimeni nu se întreabă ce este de fapt sănătatea. Sănătatea nu este altceva decât armonia desăvârșită dintre trup și suflet; în această armonie se reflectă lucrarea Duhului Sfânt, dumnezeiescul har.

Atunci când păcatele omului pun la încercare răbdarea lui Dumnezeu, apar bolile, privite în Sfintele Scripturi ca plăgi de la Dumnezeu menite să ajute la întoarcerea omului în sine: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 18) ; „Cine a păcătuit el sau părinții lui ?” (Ioan 9, 2). Știm cu toții că omul are o dublă alcătuire: o parte văzută, - omul din afară, trupesc, și o parte nevăzută,- omul lăuntric, duhovnicesc. Prin urmare și bolile care apar în viața omului pot fi trupești (cu afecțiuni organice sau metabolice) sau sufletești, având forme de manifestăre psihosomatice sau dereglări produse de anumiți factori: scârbă, necaz, stress, răutate și multe alte patimi ale potrivnicului blestem al învrăjbirii. De aceea trebuie să avem mai întâi grijă de trup: „Am văzut trup sănătos și minte sănătoasă, și am văzut trup slăbănogit de post dar plin de patimi” (Sfântul Vasile cel Mare). În Sfânta Scriptură ni se înfățișează o multitudine de afecțiuni de tot felul pe care Mântuitorul le-a vindecat prin credință: „Mare este credința ta, fie ție cum voiești !” (Matei 15, 28). Fie omul lunatic sau lepros, fie având scurgere de sânge ori mână uscată, fie suferind de orbire sau slăbănogire - Dumnezeu rămâne singurul care îl poate tămădui, vindecându-i atât sufletul cât și trupul. De aceea Îl numim Doctorul Cel Mare, Doctorul trupurilor și al sufletelor, Vindecătorul. Termenul de „doctor”(având înțelesul de „medic”) nu exclude nicidecum ideea de „harismă”; de altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur îl numește pe medic „clește în mâna lui Dumnezeu”.

Harisma vindecării o întâlnim la apostoli, la sfinți, la medici, la preoți, la tămăduitori, nu mai înainte de a fi fost dată de către Mântuitorul Iisus Hristos: „peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” (Marcu 16, 18). Spre exemplu, să ne amintim de soacra lui Petru, care, fiind atinsă de mână de către Iisus, s-a vindecat de friguri. În tradiția ortodoxă, spitalul și medicii reprezintă singura autoritate legiuită de vindecare fie prin plante sau medicamente, iar biserica vindecă prin rugăciune și prin puterea Tainei Sfântului Maslu - care are ca surori Taina Pocăinței și Taina Euharistiei. La aceasta se referă cuvintele Apostolului: „Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.” (Iacov 5, 14). Cu alte cuvinte, aceasta este calea supremă de întâlnire cu sănătatea prin harisma credinței: pocăința, adică dezlegarea păcatelor. Euharistia unită cu Taina Sfântului Maslu sunt autoritate spirituală absolută de dobândire a sănătății trupești și sufletești.

Dacă trupul, care este casa sufletului și templul Duhului Sfânt, este îngrijit și respectat, atunci aceasta devine rugăciune de mulțumire și prinos de cinstire aduse Lui Dumnezeu. Abia atunci și sufletul și mintea vor fi și ele sănătoase. Conștiința sănătoasă dă o minte sănătoasă. Conștiința afectată și încărcată distruge mai întâi sufletul, iar sufletul încărcat împovărează mintea și o îmbolnăvește: „Pentru păcatele mele cele multe se îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul” (Paraclisul Maicii Domnului).

Numărul mare de suflete suferinde, ca și de oameni bolnavi mintal sau trupește (bolnavi în toată puterea cuvântului) - nu reprezintă altceva decât urmarea pactului făcut cu diavolul și a depărtării de Dumnezeu Creatorul. Sinuciderea este suma patimilor nedezlegate la taina spovedaniei și rezultanta mândriei unite cu părerea de sine și înfumurarea. Atunci când îți vine greu să-I spui Lui Dumnezeu necazurile tale și să-I ceri ajutorul - ești cel mai slab om sufletește. Curajul asumării răspunderii, indiferent de greutățile pe care aceasta le implică, cu toată nădejdea și credința în Dumnezeu, constituie începutul însănătoșirii sufletești duhovnicești, din care decurge și sănătatea trupească: „Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi mâinile lor.” (Psalmi 124, 3). Iar aceasta pentru că vindecarea vine mai mult din voință decât din tratament: „Voiești să te faci sănătos ?” (Ioan 5, 6)

marți, 20 iulie 2010

Gândul cel bun şi gândul cel rău

              Potrivit sfintelor învăţături ale Filocaliei, gândurile sunt mişcări ale minţii. Sfânta Scriptură mărturiseşte faptul că omul a fost zidit personal de către Dumnezeu Însuşi: „Mâinile Tale m-au facut şi m-au zidit” (Psalmul 118, 73) - adică Fiul şi Duhul Sfânt, mâinile Tatălui. A suflat apoi asupra lui suflare de viaţă, suflet viu, şi l-a aşezat ca rege al întregii zidiri văzute. Sufletul omului este scânteia dumnezeiască prin care omul se înalţă la o înaltă alcătuire cerească, adică îl ridică în sfera îngerească. Prin sufletul său de origine divină, unit prin actul creaţiei însuşi cu trupul său, omul este - în viziunea Sfinţilor Părinţi - un „microcosmos”, un mic univers alcătuit deopotrivă din văzut şi nevăzut. Purtând chipul şi pecetea Creatorului, sufletul este raţional şi cuvântător, fiind chemat prin puterea de a comunica la marea taină a comuniunii. Prin aceasta a reuşit omul să stea la sfat cu Dumnezeu, bucurându-se în tihnă de frumuseţea Edenului. Odihna Raiului era odihna Duhului Sfânt, era comuniunea cu Dumnezeu. Această comuniune n-a durat veşnic pentru că, din propria sa voinţă liberă, omul - Adam a urmat părerii proprii şi s-a confesat demonului, şarpelui din Rai, descoperindu-i cele despre povaţa divină legată de cei doi pomi – pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. De aici a rezultat şi înălţarea minţii spre piscul mândriei de a fi ca Dumnezeu, după sugestia vicleană – „veţi fi ca Dumnezeu !”. Şi Adam şi Eva au fost izgoniţi din Rai. Din acel moment şi până în prezent, căzut în constrângerile timpului şi spaţiului, omul s-a văzut nevoit să îşi folosească în mod cuvenit puterea de judecată şi imaginaţia. Prin răscumpărarea adusă de Jertfa Lui Hristos pe Cruce şi prin Înviere, mintea omului s-a eliberat de spectrul morţii veşnice izbăvindu-se de blestemul căderii adamice, dobândind posibilitatea unirii cu Iisus Hristos prin veşnica, inegalabila taină a rugăciunii. Viaţa de rugăciune a Bisericii cunoaşte atât Sfinte Taine cât şi ierurgii – cum le putem găsi în cărţile de cult; însă, fără nici o îndoială, totul ţine de Taina de negrăit a prezenţei şi lucrării Lui Dumnezeu în lume. Toate aceste taine – inexplicabile minţii omeneşti – petrecute în şi săvârşite prin sfânta rugăciune, sunt de fapt convorbirea minţii cu Dumnezeu. Este singura punte sigură ce realizează şi păstrează legătura sufletului cu Dumnezeu şi vine direct de la Dumnezeu prin Harul Duhului Sfânt. O taină ca aceasta se săvârşeşte în lăuntrul inimii omului, în partea sa cea mai înaltă şi cea mai adâncă totodată, numită de Sfinţii Părinţi „minte”: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. ” (Psalmul 41, 1)
            Dar aici puterea de a gândi, cugetul omului, poate fi o armă deopotrivă de apărare cât şi de primejduire. Spre exemplu, rugăciunea gânditoare este cea care se face fără a fi nici rostită, nici cântată, ci doar pronunţată în minte, în gând. Numai că, pe această treaptă, satana, duhul viclean ispititor, caută să încurce gândurile şi să tulbure prin înşelare starea duhovnicească a teologhisirii, aşa cum ni se arată de către Sfântul Simeon Noul Teolog în volumul al optulea al „Filocaliei”. Dar gândurile pot frământa sufletul într-o asemenea măsură, încât îl împing la distrugere. Cei mai mulţi dintre noi avem gânduri rele: de ură, de invidie, de răutate, de mândrie – şi multe altele asemenea acestora care pot duce la deznădejde şi sinucidere. De aceea Sfinţii Părinţi ne învaţă şi ne povăţuiesc stăruitor să mărturisim toate gândurile noastre cât mai des şi cât mai curat, pentru a împiedica transformarea lor în patimi şi fapte grave distrugătoare de suflet. Gândul bun este gândul convertit în rugăciune de Duhul Sfânt, cu scopul de a se putea finaliza în faptă bună. Un gând bun te apropie de Dumnezeu; un gând curat te duce la liniştea sufletească, te ajută să ierţi mai uşor celor ce îţi greşesc, te apropie mai mult de Sfinţii Lui Dumnezeu pe drumul vieţii, te readuce pe calea mântuirii, te întăreşte în credinţă. Un gând bun îţi dă curaj în suferinţă, în înfruntarea bolilor şi a necazurilor. Aici harul Duhului Sfânt confirmă că „Împărăţia Lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21). În gândul cel bun găsim toată dragostea Lui Dumnezeu şi nădejdea de mântuire: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este !” (Matei 5, 48).
            Spre deosebire de gândul bun, gândul cel rău desparte pe om de Dumnezeu şi îl afundă în muncile iadului. Gândul cel rău adoarme conştiinţa, iar conştiinţa adormită naşte monştri ! De aceea gândul bun plin de puterea rugăciunii odihneşte pe Dumnezeu în noi, iar noi ne odihnim în Dumnezeu mistic şi liturgic în Euharistie – plenitudinea iubirii dumnezeieşti!

Gândul rău caută permanent să distrugă binele suprem – iubirea divină, să dezechilibreze cosmosul inimii şi minţii pentru ca în loc de lucrări bune, curate şi înalte, să aducă tulburare, întunecare, depărtare de Dumnezeu şi, în cele din urmă, necredinţa, păgânătatea, disperarea până la sinucidere. Altfel spus, prin gândul rău, mai întâi gustăm moartea sufletului mai înainte de moartea trupului. Tot Scriptura spune: „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. ” (Marcu 10, 15); şi iarăşi: „Urechi au şi nu aud, ochi au şi nu văd” (Matei 13, 15) - este vorba despre noaptea pe care o aduc în suflet păcatul şi întunericul gândurilor rele. Scris este: „Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat.” (Luca 11, 34), iar Psalmistul David strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu ca să se mărturisească Numelui Tău !”(Psalmi 141, 7)
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)

Lamuriri documente biometrice si cifra 666

             Apocalipsa Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan: „Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (5, 3-5)
              Iată direct din text mărturie că Apocalipsa nu este la îndemâna oricui pentru a fi tâlcuita și interpretată.
             Centrul de greutate al Apocalipsei este persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care a biruit iadul și moartea odată pentru totdeauna. Reiese clar din întreg textul cărţii Apocalipsei că fiara (diavolul), a fost rănită de moarte și legată în fundul iadului prin Înviere.
           Din textul comentat de teologul Danion Vasile rezultă clar că dumnealui bate câmpii când vorbește de pașaportul biometric si cipul din actele de identitate personală făcând corelaţie cu anumite capitole ale Apocalipsei. Chiar dacă materialul expus de părintele Iustin pare puţin hazardist este adevărat un lucru: controlul populaţiei este un lucru nedorit, dar nu ţine de competenţa diavolului.

Pune accentul d-ul teolog Danion si Maica Fermo pe această îndosariere ca fiind demonică, de origine satanică. Dar întreb, în calitate de creștin și monah, diavolul este de origine materială sau spirituală ? Ce treabă are diavolul cu Constituţia, cu hotarele ţărilor, cu spaţiul Shengen, cu Uniunea Europeană și alte foruri inventate de oameni ? Citim în cărţile de cult că mântuirea și judecata faptelor sunt personale. De ce în toata Apocalipsa, nu se pomenește nimic de ceea ce vor face oamenii ci se pomenește doar de patimile oamenilor ?

De ce a fost ispitit Iisus în Carantania fără de păcat fiind ? Doar era Fiul lui Dumnezeu ? Ne este clar ca și în textul Apocalipsei ce-l voi reda mai jos, că satana căuta să pecetluiască umanitatea Lui Iisus Hristos prin patimi omenești, neștiind că este Fiul lui Dumnezeu: lăcomie prin pâini, mândrie și înălţare prin aruncarea de pe aripa templului, închinarea la bogăţiile pământului după arătarea lor. Încrederea în noi și-n bogăţiile materiale, lăcomia, mândria, înălţarea minţii sunt păcate de care Hristos a fost lipsit, fiind fară de păcat.

Iată ce spune Apocalipsa despre cei asemenea următori ai Lui Hristos: „Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului. Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană.” (14, 4-5)

Tot în Apocalipsa se relatează strigarea îngerilor privitor la cei ce s-au lăsat ademeniţi de fiară prin căderea Babilonului, cetatea cea mare, unde se vorbeste categoric de păcatele desfrânării, de patimă: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.” (14, 8) Mai departe în același capitol aflăm: „Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii Lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.” (14, 9-10)

Se vădește clar că este vorba de patimi și de păcatele omenirii, după cum concluzionăm și din textul: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa Lui Iisus.” (14, 12) Nu reiese din aceste versete că ar fi vorba de vreun pacăt din partea omului credincios atâta timp cât impus peste voinţa lui, vine tehnica modernă să-l monitorizeze într-un mod cu totul aparte decat am fost identificaţi până acum prin buletinul de identitate.
De ce ar trebui omul în simplitatea și credincioșia lui creștină să se teamă de cipul din buletin sau pașaport, dacă citind în cărţile Sfinţilor Părinţi și în dogmatica ortodoxă, noi avem deja de la Botez două „cipuri” spirituale: unul fiind diavolul de-a stânga care permanent contabilizează toate faptele cele rele de la învoire cu gândul până la săvârșire cu fapta iar al doilea “cip” fiind îngerul cel bun, care scrie toate faptele bune și gândurile cele bune de la dorinţă până la înfăptuire dar central fiind prin conștiinţă, Tronul Lui Dumezeu unde îngerii noștrii păzitori văd pururi faţa Lui Dumnezeu. (Matei 18, 10)

„Luminătorul trupului este ochiul” (Matei 6, 22). Oare nu este acesta primul biocip care ne întunecă sau ne luminează trupul ?

Luminătorul sufletului este mintea. Oare acest organ creat de Dumnezeu, creierul, care are în el atâtea puteri sufletești de comunicre între trup și divinitate, cum poate fi unealta fiarei când la Sfântul Botez suntem pecetluiţi prin Mirungere cu Duhul Sfânt ? Simplu - numai prin încuviinţare și proprie voinţă. Cea mai mare bariera în faţa peceţii 666 nu este alta decât liberul arbitru, prin DA și NU. Deci nu putem fi a-i diavolului involuntar de voinţa noastră.

Dacă ne uităm in Apocalipsă citim: „Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate !” (22, 14) Reflectă clar sfinţenia, pocăinţa, viaţa curată și intrarea în odihna veșnică: Rai. „Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna !” (22, 15) și, la fel: „A căzut ! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. (...) Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei. (...) Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor.” (capitolul 18, versetele 2-3, 5 și 11)

Trebuie știut că Sfântul Andrei al Cezareii îi dă Apocalipsei și un caracter istoric al primelor veacuri creștine. Prin cartea Apocalipsei sfinţii ruși prevestesc comunismul peste imperiul sovietic iar în zilele noastre, Apocalipsa este în fiecare casă creștină. Deci trebuie să fim oameni cu discernământ și gândire.

Ce este mai periculos ? Cipul sau urmatoarele fapte umane :

- ateismul și necredinta;

            - căsătoria homosexualilor;
            - avortul și concubinajul;
            - crima și drogul;
            - fumatul și beţia;
            - uciderea și erezia;
            - satanismul și etnobotanicele;

- vrajitoria;

- sinuciderea;

- ura;

- minciuna;

Enumerarea lor ar putea continua iar Apocalipsa spune la fel: „Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit.” (16, 11)

Mai departe în același capitol, în versetul 13: „Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri necurate.”, după care, în versetul 14 scrie că: „sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.” Adică patimi care s-au răspândit la toate neamurile pământului. Ce este așa de greu să privim ţările lumii, fie ele si ortodoxe în care erezia, desfrâul, uciderea sunt norme capitale cu care Biserica lui Hristos duce război de 2000 de ani.

Această apostolie anti-cip și tot acest efort tensionat și nefiresc, în care zace tulburarea și întunecimea, ar trebui direcţionat în mod Evanghelic sau, dacă se dorește, separat – măcar parţial - de amestecul emoţional-manipulativ cu proorociile biblice și plasat pe terenul iniţiativei societăţii civile, al iniţiativei cetăţenești, al asociaţilor și al organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, fie ele și de orientare creștină. Dacă doi sau trei electroniști s-ar aduna împreună, dacă doi sau trei juriști s-ar aduna impreună, dacă doi sau trei informaticieni s-ar aduna impreună, dacă doi sau trei oameni de iniţiativă, cultură, de presă s-ar aduna împreună ș.a.m.d. s-ar putea dezvolta soluţii și informare publică mult mai eficient decât această paranoia apocaliptică de pe urma căreia poporul, îndeosebi cel creștin, iese în cea mai mare pierdere.

Evanghelia este cartea cea mai răspândită între creștini dar rămâne și cea mai neînţeleasă până în zilele noastre. Tocmai de aceea, tot în Apocalipsă spune clar: „Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui !” (16, 15) În fapt, Biserica batjocorită de creștini prin patimile și neputinţele lor.

Și Apocalipsa spune la fel: „Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit.” (16, 11)

Tot Apocalipsa arată că cine nu va avea semnul fiarei pe frunte și pe mână, nu va putea cumpara sau vinde: „Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.” (13, 16-18) Ce înseamnă acest lucru ?

            - Cei mici – neștiutorii Scripturii;
            - Cei mari - cunoscători ai Scripturii;
            - Cei bogaţi - oamenii virtuoși, împlinitori ai legii;
            - Cei săraci - cei care știu legea dar o împlinesc puţin;
            - Cei slobozi - sunt cei care din fire păzesc ale legii, fără de credinţă fiind.
            - Cei robi - sunt oamenii doritori de Dumnezeu, dar fără voinţa de a lepăda patimile;
            - Cei însemnaţi pe mâna dreaptă - sunt cei ce lucrează fărădelegea sub masca adevărului. Spre exemplu, se cred creștini ortodocși, dar săvârsesc numai nenorociri.
            - Cei însemnaţi pe frunte - adică peste 300 de secte raţionaliste, ateii, hulitorii de Dumnezeu, marii „cercetători” ai Tainelor lui Dumnezeu, explicate prin ”se crede...” „stiinţa spune...”, „daca era...”, „ipotezele ne spun că...”, „nu avem informaţii să...”, „se pare că...” ș.a.m.d.

Aceste categorii supuse imaginaţiei, profitului, cunoașterii pătimașe, legilor lumești și părerilor personale alcătuiesc astăzi marile organizaţii ale lumii iar în mediul lor de putere economică și asociativă sunt convinsi că pot dirija universul material și spiritual. Așa s-a ajuns de fapt și la acest război mediatic în care oamenii încearcă să se subjuge și să se controleze unii pe alţii, uitând că în jurul tuturor lucrurilor gravitează Dumnezeu: „Căci din mulţimea grijilor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte. De aceea, teme-te de Dumnezeu ! Dacă vezi asuprirea celui sărac şi obijduirea dreptului şi a dreptăţii în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare este unul mai mare, iar Cel Atotputernic veghează peste toţi.” (Eclesiasticul 5, 6-7)

Apocalipsa spune mai departe: „Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.” (13, 17) Deci nimeni nu se poate îndulci de patimi sau pofte, de fărădelegi sau păcate de nu părăsește întâi pe Dumnezeu, pănă nu se ridică împotriva aproapelui și până nu se leapădă de Duhul Sfânt. (Sfântul Andrei al Cezareei)
În versetul 18 spune: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” Pe seama acestui număr s-au făcut numeroase speculaţii, fiecare în funcţie de alfabetul şi maniera în care se operează calculul.

Vremurile de început ale creștinismului indică valorile numerice ale alfabetului ebraic, îl indică pe Caesar Neron, împăratul Romei, primul mare persecutor al creştinilor: QSR = 100 + 60 + 200; NRON = 50 + 200 + 6 + 50; totalul: 666. Semnificaţia poate fi şi însă de ordin mai general: cifra 7 (simbolul perfecţiunii) minus 1 = simbolul imperfecţiunii, reprezentată de trei ori 666: acest număr îl poate desemna pe omul total imperfect, pe cel care întruchipează tot ce este mai rău. În cazul lui Nero (sau Neron), el poate fi persoana istorică reală, dar şi arhetipul celor ca el de-a lungul istoriei. Lăsând deoparte aceste speculaţii, trebuie să ne întrebăm:
Ce este Întelepciunea ? Este Lumina Cunoștinţei, este Lumina Discernerii.
Ce este Înţelepciunea ? Este harisma Duhului Sfânt. Deci numai luminat de Dumnezeu poţi să izbândești prin cursele întunecate ale satanei și ale cunoașterii. Satana ispitește și pe cei aleși. Ce spuneu Sfinţii în pustie despre cei trași în înșelare de diavol ? „Un mare astru al pustiei a căzut ! ”.

            Cuvântul pricepere este deasupra știinţei și a cunoștinţei. Noi spunem despre omul priceput ca este înzestrat cu haruri și daruri divine.
            Când devii priceput în cele duhovnicești ale Sfintei Scripturi, te insuflă Duhul Sfânt ca pe Ioan Gura de Aur și atunci chiar poti înţelege ceea ce a voit satana să distrugă prin simbolul 666. Aceasta este tâlcuită din gura părintelui Cleopa și Arsenie Papacioc. Satana a avut trei etape de distrugere.
            - Primul 6: toate cetele îngerești în număr de nouă, care prin ascultarea de Lucifer, au doborat a treia parte din stelele cerului și îngerii de la toatele cetele îngeresti formându-se astfel generalii iadului sau vămile văzduhului. Astfel arată și Apocalipsa și proorocul Isaia.
            - Al doilea 6 a fost căderea protopărinţilor Adam și Eva pângărindu-se astfel, prin viclenia satanei, cele șase zile ale Creaţiei prin care Dumnezeu a pus pe om împăratul făpturii. În loc să laude faptura și zidirea virgină încarcată cu putere duhovnicescă omul s-a închinat sfaturilor satanei. A fost nevoie de Hristos să vină prin jertfa Crucii și Învierii cum relatează Apocalipsa: „Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate. Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l înţelege decât numai El. Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul Lui Dumnezeu.” (19, 11-13)
            - Al treilea 6 este creaţia văzută ca regnuri: Mineral, Vegetal și Animal. Omul - microcosmosul care însumează toate cele trei regnuri și apoi cele două lucrări duhovnicești ale umanităţii: Preoţia și Arhieria prin care se lucrează cele șapte Taine curăţătoare în mod duhovnicesc pentru om de toate căderile cărora este supus fiind purtător de trup și vieţuitor în lume.
            Aceasta este lupta satanei în care noi avem nevoie de pricepere pentru socotirea numărului fiarei. Șapte însemnând odihna în Dumnezeu, opt este slava infinită a Zilei Celei Neînserate a Învierii iar șase este neîmplinirea duhovnicească a tot ceea ce este creaţie sub pronia Creatorului până la Epifania Totală a Judecăţii Universale:
            - 6 - completarea îngerilor căzuţi prin sufletele drepţilor mântuiţi și completarea cetei a noua.
            - 6 - desăvârșirea spirituală a raiului pământesc înduhovnicit, locul copilăriei lui Adam și Eva și întoarcerea lor din Raiul din care au fost luaţi și intrarea în slava Lui Dumnezeu cea veșnică.
            - 6 - spune Proorocul David în Psalmi: „Chema-va cerul de sus şi pământul, ca să judece pe poporul Său.” (49, 6) „Plini-va căderi, zdrobi-va capetele pe pământ ale multora”. (109, 7)
            Acesta este semnul universal al Apocalipsei prin care Dumnezeu va chema drepţii și păcătoșii. Odată desăvârșită această lucrare, Hristos ne vorbește în Sfânta Evanghelie de cer nou și pământ nou, conform Apocalipsei: „Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.” (22, 12)

Reiese clar că nu vom fi judecaţi după actele de identitate, nici după legile sociale naţionale sau internaţionale. Viaţa noastră este oglinda faptelor noastre săvârșite în credinţă sub pecetea Jertfei Lui Hristos.

„Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea,

            Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru.” (Apoc. 7, 3) Această pecete fiind haina Botezului neîntinată prin pocăinţă, fapte bune, smerenie împreună-comuniune cu Dumnezeu prin Taina Sfântă a Mărturisirii cu pocăinţă, a Sfintei Euharistii, fiindcă haina Botezului se spală prin lacrimi și pocăinţă. Apocalipsa (7, 14): „Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.”
            Chiar și despre cei căzuţi, pătimași, ticăloși, nemernici, dacă se întorc prin pocăinţă și prin glasul Bisericii, pot dobândi iertarea și dezlegarea păcatelor.
            Aceste explicaţii nu vin în contradicţie cu afirmaţiile părintelui Iustin. Sunt o explicaţie pentru credincioși în vederea stabilizării sufletești pe cărarea cea dreaptă a Bisericii din care trebuie să reiasă urmatoarele:
            Apocalipsa o trăim fiecare personal, în funcţie de lucrarea duhovnicească.

Apocalipsa nu are absolut nici o treabă cu cibernetica, electronica, electrotehnica...
Apocalipsa nu este o spaimă pentru credincioși. Întalnirea cu Hristos, pentru cei drepţi trebuie să fie bucurie:

„Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin ! Vino, Doamne Iisuse !” (22, 20)

            Apocalipsa nu are nimic, în principiu, cu organizaţiile mondiale sau cu manipularea maselor. Acestea pot fi instrumente de context, nu de esenţă, și în nici un caz de indentificare a stării apocaliptice.
            Apocalipsa nu înseamnă scutire de obligaţii morale și spirituale.
            În calitate de creștini practicanţi noi nu ne raportăm la tradiţiile altor popoare. Specificul ortodox românesc are în el jertfa neamului într-un anumit mod unitar. Noi, Românii, ne-am apărat fiinţa neamului, apărându-ne de fapt Biserica și mormintele. Noi ne-am apărat limba și neamul prin păstrarea tradiţiilor și valorilor ortodoxe.
            Nu trebuie să stăm nepăsători, trebuie să fim ochi și urechi la sfaturile părinţilor și duhovnicilor noștri. Noi nu trebuie să luăm modele pe care nu le cunoaștem. Nu știm taina nici unui suflet mântuit. Hristos și Vieţile Sfinţilor sunt model pentru noi.
            Părintele Iustin Pârvu n-a făcut altceva decât să expună un punct de vedere ortodox în care creștinii să fie atenţi să nu meargă orbiţi de patimile lor în cărări necunoscute și neștiute uitând de suflet și de mântuire.        Chiar și conferinţele organizate pe această temă au fost puţin exagerate, tematica nefiind de fapt Apocalipsa sau Sfârșitul Lumii. S-a bătut mai mult apa-n piuă pe organizaţii mondiale, tehnica cipurilor și alte metode cibernetice care în fond și la urma urmei sunt o idolatrie și creaţia mâinilor omenești. Sufletul și omul sunt ale lui Hristos. Nu trebuie atâta panică sau împărţire pe tabere creștine atâta timp cât Sfântul Serafim de Sarov spune : „rolul creștinului este agonisirea Duhului Sfânt”. Este singura avuţie după care trebuie să plângem și să suspinăm.
            Atitudinea radicală a tuturor celor care au conferenţiat: Danion Vasile, părintele Filoteu, maica Fermo, etc, nu a fost suficient de explicită pentru creștinul de rând și necunoscător. Am făcut miting și conferinţe și emisiuni tv... și totuși aceste acte electronice se eliberează cetăţenilor ortodocși.

Întrebări:

Mai suntem cu Hristos ?

Mai suntem ortodocși ?

Mai avem mântuire ?

Mai avem Duhul Sfânt în noi ?

Ne mai putem împărtăși de Sfintele Taine ?

            Care este soarta ortodocșilor în momentul de faţă ?
            Acestea sunt problemele de bază care trebuiesc explicate creștinilor ortodocși pentru a se liniști ei personal și familiile lor.
            Conferintele noastre ortodoxe trebuie să cuprindă esenţialul. Mucenicia nu inseamnă lupta cu cipurile ! Trebuie să învăţăm poporul român ortodox să părăsească patimile și păcatele. Aceste dispute teologice pe seama pașapoartelor și a actelor de identitate vor crește venitul personal al editorilor de carte religioasă prin scoaterea de tot felul de broșuri și cărţi pe seama acestor false speculaţii. Vrând-nevrând, cu tot zgomotul și radicalismul trăim într-o societate de consum, unde, de la acul de cusut și până la cel mai performant element tehnic și industrial, totul se vinde pe bază de eticheta codului de bare. Să fim serioși și să ne trezim ! Este cazul să realizăm că societatea românească are mai multe calculatoare performante, conectate la internet, decât creștini ortodocși prezenţi în Biserici la Sfânta Liturghie.
            Tineretul are droguri, tineretul are desfrâu, tineretul are drepturi depline să facă tot ce vrea.

            Secularizarea și modernismul sunt în topul racolării falselor vedete.
            Cine ar fi nebun să creadă că dintr-o dată s-ar opri vânzările și cumpărăturile iar lumea ar intra într-un stand-by total de frica cipului ? Dacă nu suntem atenţi și nu ne facem expliciţi la ceea ce se petrece și la ceea ce ne aliniem în plină mondializare a secolului XXI, riscăm să gustăm rușinea care o gustă Biserica Catolică pentru perioada inchiziţiei.
            Rostul Bisericii este să-i aducem pe oameni pe calea adevărului, să le descoperim când sunt în cărări greșite după spusa Mântuitorului : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6) „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29)

Creștinismul primar, creștinismul ortodox se propovăduiește după învăţătura Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi, cu dragoste și smerenie, deci să nu uităm că nu putem face ortodocși în forţă.
În toate zilele vieţii noastre să ne aducem aminte cuvintele profetului David: „Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.” (142, 10) „Cât de bun este Dumnezeul lui Israel cu cei drepţi la inimă.” (72, 1)

Ca o concluzie finală: cei ce greșesc fără pocăinţă, vor pieri.

Așa cum arată Apocalipsa că acest număr 666 este număr de om, prin patimile noastre ne altoim în satana, pierzând lumina Duhului Sfânt, și prin faptele noastre bune ne altoim în Hristos, dobândind lumina Duhului Sfânt după cum ne spune Sfânta Evanghelie: „Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.” (Ioan 15, 2)

Părintele Calistrat, Iași

Cipurile electronice, 666 și conștiinţa sănătoasă

Motto: „Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule” (Psaltirea Regelui Profet David)

Una dintre problemele care tulbură astăzi conştiinţa multor creştini o reprezintă adoptarea noilor documente civile (carte de identitate, paşaport, carnet de conducere auto) prevăzute cu cip electronic. Componenta biometrică a acestor cipuri constituie pentru mulţi un motiv de înfricoşare şi o piedică în calea mântuirii, uitând însă că „666” se referă de fapt, după cuvântul părintelui Cleopa și a altor părinţi din vechime, la cele trei păcate fundamentale: ura, desfrâul şi erezia.

Dacă citim cu atenţie Cartea Apocalipsei (ultima din canonul Sfintei Scripturi) vedem că, de fapt, nu conţine nimic legat de cipuri – doar avertizarea cu privire la „numărul fiarei, număr de om, şase sute şaizeci şi şase” (Ap. 13, 18). Potrivit tâlcuirii Sfinţilor Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, expresia „număr de om” desemnează, atât generic, câte o persoană umană din anumite perioade istorice care face voia diavolului împotriva dreptei credinţe (cum au fost, de pildă, împăratul roman Nero precum şi ceilalţi împăraţi păgâni prigonitori creştinismului de până la Sfântul Împărat Constantin cel Mare, - Iulian Apostatul, iconoclaştii, dar şi conducătorul sovietic ateu Iosif Visarionovici Dugaşvili, cunoscut ca Stalin, precum şi alte persoane care au luptat împotriva voii Dumnezeieşti şi a învăţăturii Sfintei Scripturi), cât şi particular, pe ultimul din şirul lung al tuturor acestora, cunoscut ca Antihrist. În Filocalia (tradusă în limba română de către Părintele Profesor Dumitru Stăniloae) este foarte limpede exprimat faptul că starea de curăţie a conştiinţei personale este de fapt lucrul de care depinde mântuirea noastră personală. Ca trăitori în Hristos, noi toţi avem datoria de a dobândi şi agonisi Duhul Sfânt prin dreaptă credinţă, smerenie şi fapte bune, tocmai pentru a ne putea împăca în rugăciune permanentă cu El: „Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine.” (Psalmul 50). Potrivit Sfântului Teofan Zăvorâtul, conştiinţa curată este luminarea minţii şi sfinţirea sufletului, aşa cum stă scris şi în Sfânta Scriptură: „,Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat. ” (Luca 11, 34) Luminătorul sufletului este mintea. Nu încape îndoială, aşadar, că nici un creştin (oricât de simplu ar fi el – un copil, o mamă, un bătrân, un tânăr - care are dorinţă sinceră de mântuire) nu poate fi atacat şi vătămat sufleteşte de către diavol şi slugile lui, fără îngăduinţa Lui Dumnezeu şi fără consimţirea şi acceptul propriei sale voinţe libere: „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.” (Luca 6, 45). Şi tot în Sfânta Scriptură stă scris că până şi firele de păr din cap ne sunt numărate înaintea Lui Dumnezeu; cu atât mai mult Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte sufletul omului pe care El Însuşi l-a creat şi care este darul dumnezeiesc al vieţii noastre.

Orice metodă pământească inventată de om nu poate să ne pericliteze mântuirea. Nădejdea, credinţa şi dragostea sunt virtuţile cardinale prin care Dumnezeu ne acoperă cu aripile dragostei Sale dumnezeieşti: „Fie Doamne mila Ta spre noi cât am nădăjduit şi noi întru Tine” (Psalmi 32, 21).

Atâta timp cât un creştin îşi doreşte mântuirea în mod sincer, dar cineva doreşte să-l despartă de Dumnezeu - fără voia lui aceasta nu se va putea face. Mulţi vehiculează ideea că satana te poate însemna cu „666” atunci când cumperi cu cardul, când iei marfă cu cod de bare, când ajungi la anumite instituţii publice şi ai nevoie de funcţionarii publici; în astfel de situaţii – spun ei - fără ca să ştii şi fără ca să vrei eşti pecetluit: total neadevărat ! Este o idee falsă ! Dacă Însuşi Atotputernicul Dumnezeu nu intervine în liberul nostru arbitru, - cu atât mai mult, aflat permanent sub protecţia Duhului Sfânt lucrător în Sfintele Taine ale Bisericii, creştinul sincer şi curat la inimă nu va putea fi înşelat de către diavol şi slujitorii lui ! Şi aceasta mai ales pentru că Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Care a omorât moartea şi iadul l-a zdrobit, l-a legat pe veci pe şarpele cel ispititor pentru a nu mai putea reedita căderea adamică cea din nepricepere: „dacă veţi mânca, veţi fi ca Dumnezeu....” (Facerea 3, 5). Avem Pomul Vieţii, pe Hristos, prezent pururea euharistic în Sfântul Potir, din care tot cel ce se împărtăşeşte se curăţeşte, se luminează şi se sfinţeşte şi „în veci nu mai moare” (Rugăciune la Sfânta Împărtăşanie): Cel ce face bine facă, cel ce face rău înainte facă, iată Eu vin şi „voi da vouă, fiecăruia, după faptele voastre. ” (Apocalipsa 2, 23); - aşadar nu după absenţa sau prezenţa cipului !

Fiecare din noi trăim apocalipsa personală cu Hristos şi în orice clipă putem fi pregătiţi de întâlnirea cu El, Cel Care a zis: „Eu sunt uşa oilor” (Ioan 10, 7) şi „pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37); Eu sunt Calea Adevărul Viaţa...” (Ioan 14, 6). Să lăsăm tâlcuirile şi interpretările fals alarmiste ale mentalităţii populare trupeşti neînduhovnicite şi să păstrăm întreagă credinţa în cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos - Domnul: „... n-am venit să să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea” (Ioan 12, 47)

miercuri, 14 iulie 2010

Crucea personala si suferinta spirituala

Motto: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14)

Din pricina numeroaselor încercări ale vieţii, oamenii de toată vârsta învaţă vrând-nevrând să-L caute pe Dumnezeu. Dar adevărata cale ce duce la Adevărul-Hristos trece prin Cruce spre Inviere. Multe sunt şi ocaziile de cunoaştere a faptului că omul - „împăratul făpturii”, cum îl numesc Părinţii - este şi rămâne singura făptură cu suflet cuvântător menit înveşnicirii. Tocmai la aceasta i-a fost dată de către Dumnezeu capacitatea de a discerne, adică puterea de a distinge binele de rău, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Ţelul final al acestei apropieri de Dumnezeu - desăvârşita ancorare în El - nu se poate ,desigur, realiza decât numai pe calea sfântă a „dragostei dumnezeieşti”, singura în deplin acord cu iubirea treimică. Sfinţii nu sunt altceva decât tocmai acele persoane umane care au păşit pe această cale până la sfârşitul vieţii lor, fără nici un alt scop decât dobândirea Duhului Sfânt, sau veşnica odihnă în Dumnezeul Cel Viu. Numai aşa a fost cu putinţă ca nesfârşitele întinderi ale pustiurilor lumii să se umple de oameni bineplăcuţi Domnului. Viaţa lor a însemnat ruperea totală de lumea aceasta şi redobândirea raiului pierdut, a vieţii petrecute la înălţimea stării adamice paradisiace de dinainte de cădere, posibilă prin luminare de la Duhul Sfânt. Spune Sfântul Isaac Sirul, însă, că la aceasta ajunge doar unul din zece mii care se silesc pe băncile acestor inedite şcoli de curăţire şi despătimire, călăuzite exclusiv de cuvântul Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34) De aceea locul dobândirii mântuirii este mănăstirea cu viaţă de obşte, - în care şi prin care, după cuvântul Sfântului Teodor Studitul, se mântuiesc cu miile.

În afara mănăstirilor, calea mântuirii se află numai în „agapis”, adică în trăirea iubirii de aproapele, a filantropiei, conform poruncii evanghelice: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25,40) viaţă de-a lungul căreia, ajutându-ne şi sprijinindu-ne unii pe alţii, dulceaţa crucii milosteniei alină suferinţa multor altor cruci, poate mai greu de purtat, cum ar fi cea a familiei cu mulţi copii, a sărăciei, a bolii, a văduviei, a infirmităţii, neputinţei şi suferinţelor, precum şi cea a celor care trec prin toate greutăţile şi încercările vieţii pământeşti. Crucea acestor oameni este o cale de altoire la Crucea Lui Hristos. Importanţa acestor cruci ţine de faptul că sunt parte integrantă din Crucea Universală a Bisericii luptătoare. Toate necazurile şi împrejurările grele ale vieţii, dependente sau nu de propria noastră voinţă, consituie de fapt cea mai bună şcoală de călire pe calea mântuirii. Nu poţi fugi de propria ta cruce pentru că ar însemna să fugi de cununa mântuirii. Când ne sustragem de la aceste căi, crucea devine şi mai grea, pentru că Dumnezeu, prin aceste piedici puse în calea vieţii, vrea să ne readucă cu picioarele pe pământ şi astfel să ne mântuiască: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan17, 21) „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4) „căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.” (Ioan 12, 47)

Atunci când uităm de Dumnezeu, El trimite plăgi şi catrastofe până când ajungem să înţelegem că nu ne putem ascunde de puterea Celui-Ce-Este. Nu e de mirare că, din pricina nepăsării cu care săvârşim prea multele păcate, ajungem să cercetăm zidirea Domnului doar prin certarea cu care El ne ceartă. Şi aceasta pentru că nu va schimba Dumnezeu legile Ortodoxiei doar pentru că nu vrem noi să respectăm Legea Scripturii.Cuvintele Mântuitorului sunt clare: „Cerul şi pământul va trece dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21, 33) Poate acesta este lucrul cel mai greu de înţeles pentru om - că drumul spre rai şi spre odihna veşnică trece prin jertfă şi suferinţă: „Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă” (Evrei 12, 6) „Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el” (Ioan 13, 16); dacă Hristos a suferit - nevinovat fiind de toate păcatele noastre ! - din pricina urii şi a răutăţii omeneşti, atunci nici noi nu vom putea urca Taborul fără durerea Golgotei: „Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului. ” (II Timotei 2, 5) „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pilde 1, 7), iar dragostea de Dumnezeu este desăvârşirea.

miercuri, 7 iulie 2010

(III) Cipurile electronice și conștiinţa sănătoasă

Motto: „Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule” (Psaltirea Regelui Profet David)

Una dintre problemele care tulbură astăzi conştiinţa multor creştini o reprezintă adoptarea noilor documente civile (carte de identitate, paşaport, carnet de conducere auto) prevăzute cu cip electronic. Componenta biometrică a acestor cipuri constituie pentru mulţi un motiv de înfricoşare şi o piedică în calea mântuirii, uitând însă că „666” se referă de fapt, după cuvântul Părintelui Cleopa, la cele trei păcate fundamentale: ura, desfrâul şi erezia.