vineri, 18 noiembrie 2011

Crăciunul în suflet, în minte şi în inimă


Motto: „Hristos Se naşte, slăviţi-L !” (Catavasier)
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire !” (Luca 2, 14)

            Taina mântuirii neamului omenesc este strâns legată de taina Întrupării Fiului Lui Dumnezeu „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” (Crezul) şi de naşterea Lui în cetatea Betleemului acum mai bine de două mii de ani.
            Acest eveniment de maximă importanţă nu s-a petrecut la întâmplare, ci a fost pregătit prin lucrarea Lui Dumnezeu încă de la începuturile lumii. Ar fi o greşeală să credem că Naşterea Lui Hristos, Logsul Întrupat, din Fecioara Maria ar fi rezultatul căderii adamice, ea este darul suprem al iubirii Lui Dumnezeu pentru lumea pe care a creat-o. Pornind de la premisa scripturistică „Duşmănie voi pune între tine (şarpe) şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15) putem parcurge cu ochii minţii întregul şir al tuturor evenimentelor care s-au succedat de-a lungul istoriei omenirii şi astfel să înţelegem deplin sensul „tainei celei din veci ascunse şi de îngeri neştiute” (Catavasier). Mai mult, faptul că  „Cuvântul trup S-a făcut” (In. 1, 14) rămâne taina tainelor atât pentru mintea teologilor de Dumnezeu insuflaţi cât şi pentru simplii creştini, trăitori şi mărturisitori ai minunii (care nu reduc sărbătorirea Naşterii Domnului la simpla dimensiune a plăcerilor gurmande, pentru că „împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” (Rm. 14, 17)). De altfel, Mântuitorul Iisus Hristos a spus limpede: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36).
            Naşterea Pruncului în ieslea din Betleem a împărţit istoria lumii în două: înainte  de Hristos şi după Hristos; o nouă eră  a început, s-a încheiat o întreagă istorie milenară de plângere şi de durere sub povara morţii veşnice şi sub tirania întunericului demonic. De atunci şi până astăzi, Hristos strigă necontenit: „Eu sunt Lumina lumii !” (In. 8, 12); „cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii”  (In. 12, 36) căci „cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.” (In. 12, 35). Cu mult timp înainte încă, marele Isaia proorocul descoperise în chip minunat că „Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14) – text cu neputinţă de înţeles chiar şi de către înţelepţii lui Israel, tălmăcitori ai textelor sfinte, care nu puteau pricepe cum să nască o fecioară, Fecioară fiind. Iar dacă astfel de taină nu putea fi înţeleasă atunci de către cei peste care odihnea Duhul Domnului Dumnezeu,  aleşi prooroci din veac vestitori ai celor mai presus de fire şi de cuvânt , oare  cu cât mai mult astăzi, când nesaţiul poftelor de mâncare şi îmbuibarea lăcomiei de băutură nu-şi mai află sfârşitul şi sunt fără de stavilă, - astfel de taine rămân de nepătruns ?! Oare care dintre oamenii sătui de viaţă şi copleşiţi de patimi ai acestui veac sufocat (prin mass-media şi nu numai) de tot soiul de „evenimente” (zise „mondene” şi „importante”) , ar mai putea fi interesaţi de chipul pogorârii Lui Hristos din cer pe pământ, între oameni, în noaptea aceea în care S-a născut di Fecioara Maria  în ieslea de la Betleem ?... Iată, Arhanghelul însuşi răspunde nedumeririi Celui ales de Dumnezeu pentru a mărturisi minunea : „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Mt. 1, 20). Câtă taină, câtă adâncime de nepătruns, cât necunoscut de dumnezeire atunci când Îngerul se sfieşte în Nazaretul Galileii a grăi către Fecioară: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine !” (Lc. 1, 28);  trăind taina şi împlinind minunea, Fecioara însăşi se apără cu învăţătura Sfinelor Scripturi: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ?” (Lc. 1, 34). Iar aici , din fântâna tainelor divinităţii cereşti, pentru întâia oară asupra unei persoane omeneşti plămădite din ţărâna pământului se va aşeza întreaga Sfântă Treime în chip minunat ca oarecând cei trei tineri la Stejarul Mamvri oaspeţi la masa lui Avraam – atunci în chip materialnic,  acum duhovniceşte, prin lucrarea Duhului Sfânt – „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema !” (Lc. 1, 35).
            Prin toate acestea ni se arată nu numai nemărginirea iubirii Lui Dumnezeu pentru oameni, dar şi dăruirea totală faţă de creaţia Sa: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (In. 3, 16). Această venire în lume a Fiului Lui Dumnezeu în chipul cel mai smerit cu putinţă, ca un anonim, stingher în fânul unei iesle, în staul de dobitoace, din părinţi modeşti şi săraci, în „adânc de smerenie” şi „chip de rob” (după cum spune Sfântul Atanasie cel Mare) ne arată că taina a fost cu totul de neînţeles pentru vremea aceea. Ca dovadă – incredibila meschinătate sufletească şi micime de cuget a regelui Irod (supranumit „cel Mare” !), capabil să ucidă paisprezece mii de prunci nevinovaţi „de doi ani şi mai jos” (Mt. 2, 16) doar pentru a lua viaţa Pruncului-Împărat care îi „ameninţa” tronul ! Oare cât de mare să fie lipsa raţiunii şi întunecarea cugetului şi neputinţa sufletului ca să fii dominat de groaza înfricoşării înaintea unui prunc în scutece ca înaintea unui duşman veritabil capabil să te învingă şi să te supună ? – mai ales în cazul stăpânului unui întreg regat păzit de armate întregi de bărbaţi nemiloşi ! Ceva de acest fel se poate recunoaşte, de altfel, şi în mercantilismul marketingului comercial consumist contemporan care tinde să reducă taina Naşterii Lui Hristos, taina vieţii veşnice, la o simplă „sărbătoare”  marcată de dezmăţ şi îmbuibare. Doar după ce vom pricepe că simţământul bucuriei de a fi cu Hristos nu vine din chefuri şi distracţii ci din întâmpinarea cuviincioasă a Lui (prin post şi rugăciune, prin mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui) ca pe un Prunc de Împărat purtat şi ocrotit de  îngeri, abia apoi vom  putea înţelege ceva din dorinţa sfântă a Lui Dumnezeu pentru noi oamenii – „să Se nască şi să crească, să ne  mântuiască !” („Colind”). Iar aceasta pentru că taina trebuie păstrată intactă şi nealterată pentru generaţiile viitoare , deplin curată şi întru totul dogmatică, precum a fost dintru începuturi – cu păstori, cu magi, cu îngeri, cu vestiri şi cântări din înalt, cu tot alaiul divino-uman al cerului şi al pământului, cu steaua de la Betleem (pentru magi şi pentru păstori, vestitoare de bucurie iar pentru  mulţi alţii, de atunci şi până astăzi, „savanţi” şi „cercetători în stele”, probabil un simplu corp ceresc lipsit de semnificaţie.)
            Praznicul Naşterii Domnului trebuie să ne cuprindă sufleteşte prin lucrarea de curăţire a inimii, dar nu printr-o pocăinţă marcată de tristeţe şi de frică, ci printr-o pocăinţă a bucuriei, prin care să simţi că eşti şi tu unul dintre magi sau dintre păstori; adică să simţi că şi ţie personal, în noaptea păcatului din văzduhul inimii tale, îţi luminează steaua călătoare a rugăciunii lui Iisus, care îţi pregăteşte fiinţa pentru venirea euharistică, prin Trup şi Sânge, a Lui Mesia – Hristos Cel mult vestit de prooroci – care să îţi transforme inima dintr-o iesle dobitocească plină cu fân uscat într-un locaş plin de lumină din Lumina Lui Iisus, „Lumina lumii” (In. 8, 12) „care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (Sfântul Ioan Gură-de-Aur)  şi „să-i lumineze  pe cei dintru întuneric” (Sfântul Prooroc Isaia). Se cuvine celor ce umblă întru Lumină, ca fii ai Luminii, să fie pururea treji şi cu multă luare aminte asupra tuturor acestor lucruri care marchează istoria lumii şi dau sens real, creştinesc, vieţii noastre pe pământ. „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea.” (Lc. 11, 23) spune Pruncul Iisus, surpând deopotrivă domnia lui Irod, dar şi tirania diavolului. Semnificativ, regatul lui Irod se va împărţi între urmaşii săi, pentru ca lumea să afle şi să înţeleagă că singura împărăţie, veşnică este şi va fi „împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Mt. 25, 34). „Pentru că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin !”