Astăzi, 19 decembrie a trecut la Domnul spre veșnică odihnă și împreună slujire cu cerul, părintele protosinghel Visarion Breabăn, fostul stareț al Schitului Pojorâta Corlățeni (Câmpulung) în vârstă de patruzeci și șapte de ani în urma unor grave probleme de sănătate.
Pentru mulți dintre noi părinte și duhovnic, pentru unii blând și bun povățuitor, pentru alții model de smerenie și răbdare, prin faptul că orice neajunsuri sau neplăceri ar fi întâmpinat nu s-a destăinuit nimănui niciodată. Celebra frază care-l caracteriza era: "nici prea bine, nici prea rău, în general bine, dar se poate și mai bine". Acest părinte duhovnicesc nu a fost mediatizat în mijloacele mass-media, nu s-a distins ca un orator sau predicator deosebit, dar faptele personale, râvna, munca și în special povățuirea la scaunul de spovedanie a născut un număr foarte mare de ucenici duhovnicești care au deprins rânduiala dreptei credințe păstrând și ducând mai departe tezaurul ortodoxiei prin păstrarea sfintelor porunci.
Născut într-o familie de oameni evlavioși, Aneta și Gheorghe, care prin truda pământului au crescut cinci copii în frica Lui Dumnezeu, ancorați în realitatea greutăților zilei și deprinși cu sudoarea muncii, a intrat în monahism în anul 1988 la data de 18 aprilie la Mănăstirea Sihăstria. Casa acestor creștini a fost întotdeauna liman pentru oamenii care aveau probleme sau necazuri primind sfaturi și îndemnuri creștine de la tatăl Gheorghe care era cântărețul bisericii și paraclisierul preotului Vasile Popescu - vrednic și râvnitor slujitor. Mama sa era de obârșie din Ținutul Pipirigului (Neamț), nepoată a vrednicului de pomenire protosinghel și duhovnic al Mănăstirii Sihăstria, Varsanufie Lipan. În aceeași familie a existat și mătușa, monahia Iulia, trăitoare în Mănăstirea Agapia Veche, ucenica marelui duhovnic arhimandrit Cleopa Ilie.
Părintele Cleopa, în tinerețile sale, simțind că fratele Vasile Lipan se pierde în lucrurile și deșertăciunea lumii l-a chemat la viața monahală, dar după o intensă străduință duhovnicească de trăire în curăție și păzire a poruncilor sfinte. Maica Iustina, soția părintelui Varsanufie va îmbrățișa viața monahală la Agapia Veche lângă mama părintelui Cleopa, monahia Agafia. Iar fratele Vasile Lipan va îmbrățișa viața monahală la Mănăstirea Sihăstria devenind mai apoi protosinghelul duhovnic Varsanufie Lipan. Maica Iulia și fostul ei soț, actualul protosinghel Doroftei Cucoș au îmbrățișat viața monahală, cuvioșia sa la Agapia Veche, iar părintele Doroftei a ajuns duhovnic la Mănăstirea Vorona (Botoșani), unde se va și muta la cereștile locașuri. Alături de aceste două familii binecuvântate, a mai îmbrățișat viața monahală și părintele Ambrozie Filip, iconomul mănăstirii Sihăstria din timpul stareției părintelui protosinghel Caliopie Apetrei, nepotul marelui scriitor popular Ion Creangă. Soția părintelui Ambrozie, monahia Mihaela, s-a retras la mănăstirea Agapia Veche lângă sora ei monahia Olimpiada. Acest trio duhovnicesc de țărani simpli din popor, dar cu multă frică de Dumnezeu, au fost leagănul copilăriei părintelui Visarion Breabăn pe atunci Vasile, un tânăr simplul, modest, curat cu sufletul si cu multă credință. Viețuirea la mănăstirea Sihăstria, lângă părintele Cleopa și Varsanufie l-au format în anii de dictatură la fel de sănătos și frumos la suflet ca vechii călugării de odinioară: răbdător în ispite, harnic și sârguincios în îndatoririle de zi cu zi, iar în același timp cu mare nădejde de mântuire în Dumnezeu.
Amprenta satului Vicovul de Jos, a familiei creștine în care s-a format, leagănul duhovnicesc al mănăstirii Putna, inegalabilii părinți, Arhimandritul Iachint - părintele Bucovinei -, părintele Tudor, părintele Pamvo, părintele Damaschin, părintele Teofilact, adevărate făclii și călăuze duhovnicești în vremea fostului regim, și-au pus amprenta asupra tânărului formându-l pentru viața duhovnicească de mai târziu. După evenimentele din '89, când au fost redeschise mai multe schituri, împreună cu părintele Pamvo, duhovnicul lui, s-au retras pe iarbă verde, în obcinile Bucovinei, în Vârful Straja, unde au construit din temelii așezământul Sfântul Daniil Sihastrul închinat marelui povățuitor al Moldovei din vremea viteazului Ștefan. Era primul așezământ al sihastrului moldovean care-i purta numele și hramul. După o grea suferință de șase ani și de eforturi supraomenești, părintele Pamvo, a trecut la cele veșnice în vârstă de 44 de ani. Nevoința aspră, posturile îndelungi, osteneala peste putere, l-au trimis pe avva Pamvo, starețul schitului la cereștile locașuri în 18 decembrie 1997.
Datorită multor inadvertențe de ordin economic și administrativ în coordonarea schitului de către noul stareț, fiind doritor de liniște, de contemplație și de rugăciune, părintele Visarion se va retrage la Schitul Pojorâta (Corlățeni). Acest schit patronat de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul era condus in acea vreme de protosinghelul Simeon Lupu, fapt care i-a înlesnit șederea în schit pentru isihie, datorită înțelegerii primite din partea starețului. Diavolul care veghează permanent la tulburarea interioară a monahului, din neluarea aminte a viețuitorilor din schit, a mistuit printr-un incendiu corpul de chilii. În urma acestui eveniment nedorit, ÎPS Pimen a rânduit ca reconstrucția să fie încredințată părintelui protosinghel Visarion Breabăn care avea deja experiența construirii unei mănăstiri sub îndrumarea protosinghelului Pamvo. Părintele Simeon a fost transferat din ascultare la o altă mănăstire. Încurajat de râvna tinereții și de dragostea de Dumnezeu, a construit un impozant corp de chilii, frumos lucrat în lemn în arhitectura bucovineană, cu toate acareturile necesare: bucătărie, cămări, beciuri și toate câte sunt utile într-o mănăstire. La scurt timp, același eveniment se repetă din lucrarea diavolului și toată munca istovitoare este mistuită într-un nou incendiu devastator. Nimeni nu a putut înțelege îngăduința lui Dumnezeu sau prin ce mână criminală de rea-voință au fost provocate aceste necazuri schitului. Obosit și bolnav, cu inima slăbită de reumatism și complicații cardiace, părintele Visarion s-a retras ulterior la o căsuță izolată unde-și căuta rostul și rânduiala mântuirii în preajma schitului, lăsând scaunul stărețesc unui alt tânăr din schitul format în obștea avută în ascultare.
S-a implicat din plin în refacerea noului corp de chilii prin donații și ajutoare de la toți ucenicii din țară care-l cunoșteau și în scurt timp corpul administrativ, cu chilii cu tot, a fost refăcut integral. Diavolul, care păzește ca un leu pe cine să înghită, a strecurat mereu îndoiala la adresa părintelui Visarion că n-ar purta suficientă grijă de bunul mers duhovnicesc al schitului, fiind mereu avertizat că trebuie să se străduiască mai mult în menținerea unității obștii, a elementului duhovnicesc în schit, lucru care l-a făcut să se implice peste puterea sănătății sale. Astfel, boala i s-a agravat, complicațiile cardiace i s-au amplificat, ficatul i s-a îmbonăvit irecuperabil suportând un dublu atac cerebral. A fost internat de urgență la Spitalul Județean Suceava pe 16 decembrie 2011 de către bunul său ucenic, ieromonahul Daniel. Cu toate eforturile medicinei moderne, părintele Visarion nu a mai putut fi reanimat din coma indusă de accidentul cerebral.
Așa s-a sfârșit nevoința duhovnicească a unei lumânări aprinse pentru Dumnezeu, în urmă cu douăzeci și cinci de ani de tânărul Vasile Breabăn, pornit pe calea mântuirii cu dorința de a câștiga Raiul și de a dobândi mila Lui Dumnezeu. Vorbele psalmistul David: "Doamne nu mă lua la jumătatea zilelor mele", pentru părintele Visarion, au fost binecuvântare, plecând la Dumnezeu nu pentru răspuns de timp pierdut în deșert, ci așa cum spune profetul Isaia, "în ani puțini a dobândit osteneală îndelungată". Citind pe Sfinții Părinți și pe Sfântul Teodor Studitul, povățuitorul de aur al calugărilor, vom vedea că monahii de demult își doreau să nu zăbovească prea mult în trup, dorind să ajungă mai repede în brațele Lui Dumnezeu.
Asemenea și părintele Visarion, prin nevoința și străduința peste puterea firii și a sănătății șubrezite, dorea să încheie nevoința Postului Nașterii după tipic și rânduială, dar printr-o scurtă încercare mucenicească, Dumnezeu l-a chemat să serbeze Nașterea pruncului Iisus chiar în Grădinile Raiului. Pentru monahii tineri sau pentru timpul modern de astăzi, nevoințele aspre pot părea uneori aberații sau habotnicii, dar până nu ești patruns de fiorul Duhului Sfânt și până nu te dăruiești total Lui Hristos, nu poți fi feștilă aprinsă în candela veșniciei Lui Dumnezeu. Urmând modelul marilor duhovnici ai Putnei și Sihăstriei de odinioară, chiar dacă căruntețile abia se simțeau la tâmple, părintele Visarion Breabăn, pe numele tainic de nevoință, ieroschimonahul Varsanufie, va rămâne o filă de pateric românesc contemporan și în același timp un reper și model spiritual pentru cei care l-au ascultat și i-au păzit cuvântul și blagoslovenia, devenind prin el, buni ostași ai Lui Hristos pe calea mântuirii. Părintele Visarion, ducându-și cei trei talanți la scaunul de judecată va raspunde Lui Hristos: "Iată Stăpâne, trei talanti mi-ai dat și am adus șapte." Domnul Hristos îi va răspunde cu blândețea și dragostea părintească de Dumnezeu și Creator: "Bine slugă bună și sârguincioasă, peste puține ai fost pus, peste multe te voi pune, intră în bucuria Stăpânului Tău".
Toate cele relatate mai sus au fost culese de la prietenul din copilărie al părintelui Visarion, cu care a mers împreună la biserică și mai apoi la mănăstire.
Veșnică să-i fie amintirea și pomenirea în vecii vecilor. Amin.
