Motto: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit !” (Fac. 2,17) „Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului.” (Ps. 108, 23)
Oriunde vom căuta în cuprinsul Sfintelor Scripturi vom afla cuvântul „post” întotdeauna însoţit de cuvântul „pocăinţă”. Aceasta pentru că starea de pocăinţă este o stare de neîncetată luare-aminte la sine, de încordată supraveghere cu mintea a întregului lăuntru sufletesc, o stare de conştientizare profundă a „lucrului-în-sine” (Immanuel Kant). Nu încape îndoială că, de vom implica în lucrarea rugăciunii şi virtutea postirii, atunci seriozitatea atitudinii responsabile va face ca Bunul Dumnezeu să caute cu bunăvoinţă spre năzuinţa noastră şi să împlinească degrab cele cerute ca dar de Sus. „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii” (Mt. 6, 16) ci „când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală !” (Mt. 6, 17). Postirea ca atare este de fapt acea stare a sufletului în care cunoaşterea-de-sine se dovedeşte prin ceea ce Sfinţii Părinţi ai Bisericii numesc „trezvie”, adică acea luare-aminte la sine prin neîncetata convorbire cu Dumnezeu în rugăciune. Rugăciunea este maica tuturor faptelor bune iar postul are puterea de a potoli patimile, de a izgoni demonii, de a înfrâna pornirile pătimaşe ale poftelor trupeşti. În „Filocalia” (acea culegere de texte ale Sfinţilor Părinţi - proprie Ortodoxiei - care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvărşi), scrierile îndelung-răbdătorilor nevoitori vin să descrie postul ca pe o cheie de izbândă în efortul de înaintare spre adâncimile vieţii duhovniceşti prin rugăciune. Există trepte diferite de post, unele mai uşoare, altele mai aspre. Ca început am putea zice că se află acel „post” asumat de creştinul obişnuit ca „dietă”. Atunci când, dintr-un motiv sau altul, biologicul din noi se „dereglează”, medicul curant ne învaţă că un regim alimentar adecvat poate rezolva acele dereglări metabolice trupeşti. Astfel, omul începe să se înfrâneze de la consumarea alimentelor grase, toxice şi neecologice, în speranţa redobândirii unei sănătăţi - în fond mereu precare şi trecătoare, cu putinţă de controlat doar medical, nu şi sufleteşte. Această treaptă nu prea se încadrează în rânduiala posturilor bisericeşti, pentru că e lipsită de efect asupra sufletului; doar pe trup îl ajută, în sensul că îi cultivă silueta, adică sănătatea şi frumuseţea exterioară. Printr-o astfel de metodă, omul se izbăveşte doar de îmbuibare, de lăcomie şi de pofta gurmandă fără saţ.
Dacă vom cerceta învăţămintele Vechiului Testament, vom descoperi că îmbuibarea poate duce la un adevărat prag al morţii trupeşti şi sufleteşti: „Şi a plouat peste ei ca pulberea cărnuri” (Ps. 77, 31) iar „mâncarea le era încă în gura lor când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat peste ei şi a ucis pe cei sătui ai lor” (Ps. 77, 34-35). Şi tot în cuprinsul Testamentului dintâi vom vedea că păzirea şi împlinirea poruncilor Dumnezeului Savaot atrage după sine cultivarea harică a hranei, a pâinii zilnice necesare traiului cotidian: „Şi a plouat peste ei mană de mâncare şi pâine cerească le-a dat lor.” (Ps. 77, 28) şi „cu miere din stâncă i-a săturat pe ei” (Ps. 80, 15). Vom vedea şi că, în momentul în care – deşi au vazut minunea cu ochii – totuşi nu s-au convins de puterea Lui Dumnezeu şi au adunat mai multă mană decât era de trebuinţă hrănirii zilnice, L-au supărat, nedând crezare puterii binefăcătoare a Duhului Sfânt. Raportându-ne la această lucrare a Duhului Sfânt în Noul Testament, vom descoperi că, atunci când poporul a flămânzit în preajma Lui Iisus, ascultându-I cuvintele, El a adresat Apostolilor Săi îndemnul: „daţi-le voi să mănânce !” (Mt. 14, 16). Aceştia, oameni simpli şi nepricepuţi în tainele harului divin, au răspuns descurajaţi: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.” (Mt. 14, 17). Spre marea lor uimire însă, Iisus a binecuvântat acestea şi apoi a zis: „hrăniţi-i !”... Finalul a fost de-a dreptul impresionant: „au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline” (Mt. 14, 20), confirmând şi adeverind cu putere astfel cuvântul proorocesc al Psalmistului de demult, inspirat de Duhul Sfânt: „Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii.” (Ps. 144, 16); şi iarăşi, arătând lucrarea proniei divine: „deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi” (Ps. 103, 29). Cu alte cuvinte, trebuie să avem pururea nădejde în lucrarea Lui Dumnezeu peste lume, Care hrăneşte toată făptura – de la cea mai mică vietate până la cele mai mari vieţuitoare ale pământului. Cercetând prin mulţimea nenumărată a scrierilor aghiografice, prin „Paterice” şi „Vieţi de Sfinţi”, vom vedea în experienţele ascetice ale pustiei cum sute şi mii de pustnici au trăit o viaţă întreagă doar cu fructele vreunui smochin sau curmal şi cu apa vreunui izvoraş firav din spatele chiliuţei ori colibei sau a peşterii de nevoinţă. De unde oare acea minune de necrezut ca izvoraşul şi pomul binefăcător să se afle tocmai acolo ca sursă de hrană zilnică pentru ascetul Lui Hristos dacă nu de la Duhul Sfânt Însuşi, Care rânduia şi împlinea taina, ca iubiţii Lui nevoitori să-L poată preamări pururea în neîncetata lor slavoslovie către Ziditorul: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Ps 54,25). Şi tot în „Psalmi” zice: „Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine!” (Ps 32,21)
În concluzie, cea dintâi grijă a noastră ar trebui să fie aceea de a posti nu doar de bucatele cele de multe feluri, ci mai ales de incorectitudinea comportamentului zilnic faţă de Dumnezeu. El dă viaţă, El dă lumină, El dă hrană, El dă sănătate, El ne dă toate cele necesare traiului zilnic. Îndeamnă Mântuitorul: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte” (Mt. 6, 26). Oare cu cât mai puţin ar trebui noi, oamenii, care suntem lucrul mâinilor Lui, să ne îngrijorăm din pricina a ceea ce vom mânca sau vom bea...? „Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim !” spune o vorbă din bătrâni, iar Duhul Sfânt vesteşte: „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33, 10). Asadar, să facem cel dintâi pas pe calea postului: să lepădăm toată lăcomia îmbuibării şi toată avariţia agonisirii fără de măsură, pentru ca să putem şi noi să cerem, asemeni pruncilor, de la Tatăl nostru Cel ceresc, cu inimă curată: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi !” (Mt. 6, 11)
