Motto: „Dreptatea Lui rămâne în veac!” (II Cor. 9, 9)
Dreptatea este cârma tuturor lucrurilor care merg după Lege şi în rânduială. A vorbi despre dreptate înseamnă a vorbi despre perfecţiune. Dar singurul om fără de păcat şi fără de vicleşug a fost Iisus Hristos - Unicul şi Adevăratul Dumnezeu. În general, viaţa pe care o trăim în societatea contemporană este profund marcată de tot felul de nedreptăţi - cu putinţă de întâlnit la toate nivelele ei. Atât Sfânta Scriptură cât şi semnul Cinstitei Cruci pot fi văzute ca mărturie de adevăr şi dreptate în toate sălile judecătoriilor, tribunalelor, în primării precum şi în toate instituţiile sociale de dialog cu oamenii, de unde ar trebui să se împartă dreptatea tuturor celor ce o caută. Dar dreptatea este o virtute care ţine de inima şi de conştiinţa omului. Dreptatea se leagă de sufletul omului prin cuvânt - şi se pierde prin faptă. Mântuitorul Însuşi a zis unui învăţător de lege: „Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu !” (Lc.10, 29).
În viaţa de zi cu zi putem afla mai multe chipuri ale dreptăţii. Cea dintâi este Dreptatea supremă, absolută, Dreptatea Dumnezeiască, Legea Cea veşnică a Creatorului - Atotputernicul Dumnezeu: „Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam” (Ps.101, 13). Legea scrisă (consemnată în cuprinsul Sfintelor Scripturi) este cea care stă în legătură de acord cu conştiinţa. În starea de virtute conştiinţa nu mustră pentru că omul este cuprins de dragostea Lui Dumnezeu. Cine iubeşte pe Dumnezeu nu calcă cuvântul Lui: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” (In. 14, 21) şi „Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 20) pentru că „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (In.14, 15). De altfel tot în Sfânta Scriptură stă scris că „orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Mt.7, 17-20). Dreptatea divină oricum se va împlini - fie că vrem noi sau nu; şi ea va fi pe măsura faptelor noastre: „vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (In. 5, 29). Cunoaştem cu toţii (din chiar modul tradiţional străvechi de cuget şi simţire românească) cum că nu există nici o faptă săvârşită în ascuns care să nu se descopere - precum nu există nici faptă fără răsplata cuvenită ei. Cu toţii vom primi ca răsplată (după moarte, în viaţa cea veşnică) doar cele ce au rezultat din propriile noastre fapte (săvârşite cu voie şi fără de voie în viaţa aceasta pământească); ba chiar încă de aici primim plată pentru unele dintre ele (cumva mai grave) pentru ca totuşi să ne mântuim ! O zice Sfântul Apostol Pavel: „Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (I.Cor. 5,5).
În viaţa de zi cu zi dreptatea omenească lasă de dorit - lacunele conştiinţei sunt atât de mari încât singurul reper al acestei dreptăţi împărţite de oameni a dus la umplerea tribunalelor şi judecătoriilor; şi aceasta datorită corupţiei (unanim confirmată şi recunoscută de noi toţi) - de fapt, termenul propriu-zis care desemnează acest fenomen de proporţii catastrofale este „lipsa de conştiinţă” precum şi cel de „călcare-de-poruncă”. Nu poţi fi un creştin drept cu fapte strâmbe - şi nici un om strâmb cu fapte drepte ! Dumnezeu nu iubeşte jumătăţile de măsură. Dumnezeu ne vesteşte doar două căi: calea cea largă a faptelor întunericului (care duce la pierzare) şi calea cea strâmtă a faptelor luminii (care duce la mântuire). Deşi pe toată scara socială, din vârful cel mai înalt şi până la treapta cea mai de jos, se săvârşesc nedreptăţi omeneşti (uneori peste măsură) totuşi Dumnezeu veghează pururea, ocrotindu-i pe cei nedreptăţiţi, după cuvântul proorocesc „pe orfani si pe văduva va sprijini si calea păcătoșilor o va pierde.” (Ps.145, 9) şi „judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.” (Ps.102, 6) pentru că „nu vreau moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iez. 33, 11) - de aceea „Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat” (Ps. 85, 14). La oameni, nedreptăţile săvârşite asupra semenilor lor sunt (de cele mai multe ori) acte de răzbunare sau abuzuri de putere. Ponţiu Pilat I-a zis Lui Iisus Hristos: „Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc ?” (In. 19, 10); răspunsul Mântuitorului a fost: „n-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus.” (In. 19, 11). Poziţia socială, funcţia importantă sau gradul înalt sunt dregătorii de la Dumnezeu rânduite – însă pentru cârmuirea oamenilor iar nu pentru prigonirea lor. Cei mai mulţi dintre noi sunt de părere că trecerea timpului (odată cu uitarea pe care o aduce) produce prescrierea unei infracţiuni (de ordin civil, penal sau chiar şi de ordin sufletesc), urmând ca (atât în lumea oamenilor de aici cât şi în lumea de dincolo, a îngerilor) aceasta să fie complet ştearsă. Numai că toate faptele noastre (ba chiar şi cuvintele şi gândurile) sunt şi rămân scrise înaintea Lui Dumnezeu - atât de îngeri cât şi de demoni; şi vom da seama pentru toate cele ce am zis şi am făcut. Scris este: „pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.” (Mt.12, 36) ca şi pentru tot timpul pierdut în zadar, fără roadă de lucrare materială sau spirituală.
Mult mai serios este însă faptul că (la Înfricoşătoarea Judecată de Apoi) nu vom da socoteală pur şi simplu pentru toate relele pe care le-am făcut, ci mai ales pentru toate faptele bune pe care (deşi am fi putut) nu le-am făcut. Creştinismul nu este o religie la care năzuieşti când îţi convine şi de care te lepezi atunci când nu mai corespunde interesului tău. Într-adevăr, Lui Hristos Îi urmezi liber, de bunăvoie; dar nu poţi să renunţi la El fără ca, ignorând cuvintele Sfintei Scripturi [„Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9,62), „cine se va uita înapoi se va preface în stâlp de sare’’ ca femeia lui Lot (Facerea 19,1) „cine nu luptă după legile jocului pierde cununa” (2 Timotei 2,1)] să nu ai de suferit osânda cuvântului proorocesc rostit prin Sfântul David, Regele lui Israel: „Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor şi defaimă sfaturile căpeteniilor, iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam.”(Psalmi 32,10-11). „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru ? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni !” (Psalmi 76,13)
