Avem un nou rugător în cer pentru neamul românesc
Plecând de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul Lui Dumnezeu. Priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evr. 13, 7), spre o privire de ansamblu pentru obștea creștină a neamului românesc, poate părea că astăzi trebuie să fie zi de doliu. Dar pentru faptul că Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu este o personalitate spirituală distinsă a Bisericii Ortodoxe Române, putem spune că astăzi, calendarul ortodox, înscrie o pagină de sărbătoare în istoria Bisericii.
Ziua de 16 iunie 2013 va fi de acum înainte zi de sfântă pomenire a memoriei și amintirii Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu. Imaginea părintelui este o frescă a Bisericii noastre dar și o icoană vie a literaturii duhovnicești patericale. Cuvintele părintelui nu vor muri niciodată. Scrierile ascetice cuprind de mii de ani învățături de duh care ne cârmuiesc spre izbăvirea de cursele satanei. Ele nu aduc nimic nou, în esența lor, față de puterea cuvintelor Sfintei Scripturi. Totuși, modul în care sunt trăite, spuse, citite, pot plămădi noi înfăptuiri duhovnicești în obștea de creștini (mireni, monahi, clerici) a Bisericii.
Personalitatea părintelui Iustin Pârvu s-a conturat în munți și teologie, în Biserică și în familie, în martiriu și în rugăciunea lăuntrică.
Veacul al XIX-lea a cunoscut trei mari școli de formare duhovnicească a spiritului românesc: amprenta duhovnicului Arsenie Boca peste Țara Făgărașului; peste Moldova amprenta duhovnicului Ilie Cleopa – izvor de comori spirituale format în umbra marilor trăitori Vichentie Mălău și Antim Găină; și păstorirea părintelui Iachint al Putnei, duhovnicul Bucovinei. Această vatră caldă a Mănăstirii Secu avea să influențeze, alături de Ioanchie Moroi de la Sihăstria, întreaga trăire monahală din Munții Neamțului.
Tânărul intrat pe poarta Mănăstirii Durău avea să se formeze de la aceste izvoare de viață veșnică. Toată agoniseala de carte, de duh, de rugăciune și de trăire avea să o pună în practică în umezeala celulelor întunecoase ale închisorilor de la Aiud, Poarta Albă sau Gherla. Trăirile interioare, veșnica imagine a sângelui proaspăt curs din rănile celor chinuiți, imaginea torționarilor, răutatea umanității, aveau să aducă în inima părintelui Iustin veșnicul proces de incriminare a nevinovatului Iisus în fața lui Pilat care, asemenea celor de acum, și-a spălat mâinile: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.” (Mt. 27, 24) Întemnițații - oameni drepți, cinstiți, corecți, conduși după valori morale sănătoase, aveau să fie lepădați de lume, după cuvântul Domnului: „dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (In 15, 19)
Anii de pușcărie și de tortură aveau să fie școala de rugăciune a vieții. Așa se face că la începutul veacului al XX-lea, părintele Iustin trecuse prin mai multe examene ale vieții în fața Dreptului Judecător, Care i-a spus: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Mt. 25, 21) Și iată-L la începutul anilor `90, duhovnicul iubit și cunoscut al tuturor nemțenilor și al creștinilor de pretutindeni. Iată-l starețul unei mănăstiri cu renume sub patronajul Arhanghelilor Mihail și Gavriil, cârmuind nenumărate suflete creștine și formând preoți, duhovnici, monahi și monahii pentru armata de geniu a Lui Dumnezeu.
Experiența, vârsta, încercările și toate valurile vieții l-au călit duhovnicește în așa măsură încât putem spune că în veacul al XX-lea erau recunoscute trei mari vetre formare spirituală: Arsenie Papacioc în Dobrogea, Adrian Făgețean în Muntenia și Iustin Pârvu în Moldova - preluând totodată și sarcina lăsata de marii duhovnici ai Moldovei, Cleopa al Sihăstriei și Iachint al Putnei.
Memoria părintelui Iustin, începând de astăzi, este istorie, este pateric și este scriptură. Memoriile părintelui Iustin sunt roadele muncii sale: mănăstiri, schituri, monahi, monahii și creștini bine formați duhovnicește care sunt de fapt și de drept temelia sănătoasă a nației românești.
Părintele Iustin încheie astăzi pleiada duhovnicilor a căror cuvinte sunt profetice și care odată rostite, nu mai pot întoarce voia și mila Lui Dumnezeu de la cei care le-au cerut: „Așa te-am sfătuit, așa faci” – spunea părintele, și cuvântul spus era cuvânt. Aceste lucrări sau monumente spirituale ale operei duhovnicești a părintelui Iustin, nu sunt nici pe departe moștenire lăsată vreunui viitor ucenic sau pretins fiu de taină, ci sunt tezaurul Bisericii Ortodoxe Române, intrând în cartea valorilor spirituale a Lui Dumnezeu. Singur Dumnezeu este stăpânul și păstrătorul fiecărei osteneli, fiecărei rugăciuni, fiecărei lacrimi și oricărei jertfe dăruite de părintele Iustin lumii acesteia trecătoare.
„Să nu vă întristaţi ca păgânii care nu au nădejde” (I Tes. 4, 13) Îndemnul părintelui Iustin este îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat.” (I Tes. 5, 17). Îndemnul părintelui Iustin este îndemnul Sfintei Scripturi „De ce dormiţi ? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.” (Luca 22, 46) chiar dacă vor apărea mulți profeți mincinoși și povestitori mincinoși care vor învia un folclor personalizat la adresa marelui duhovnic arogându-și tot felul de taine, trăiri, cunoașteri, descoperiri sau poate chiar cuvinte testamentare lăsate cu mare pogorământ de însuși părintele. Spune Apostolul: „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (II Cor. 11, 14) Să nu-i credeți !
Părintele Iustin este de fapt și de drept părintele tuturor monahilor și monahiilor care împlinesc voia Lui Dumnezeu și poruncile pe care El le-a dat și le-a lăsat. Este părintele tuturor creștinilor care păzesc legea sfântă a Lui Dumnezeu și o trăiesc deplin prin faptele lor. Folclorul contemporan specific nouă, neamului românesc, istoriile, pietismele, lacrimile și toate cuvintele de suflet inventate cu privire la părintele Iustin nu vor fi decât simple vorbe deșarte: „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Mt. 12, 36) Biserica are prin părintele Iustin, o icoană contemporană a duhovnicului la a cărui măsură puțini sunt cei care ar putea să ajungă. Cine poate spune cât a postit părintele Iustin ? Cine poate spune cât a suferit părintele Iustin ? Cine poate spune câte lacrimi a vărsat pentru ucenici sau fii duhovnicești ? Sau cine poate spune măsura și puterea rugăciunii părintele Iustin ? Avea o vorbă de duh pe care o folosea adesea ca să ne arate nouă, celor de azi, măsura noastră: „Bă, cum să învie el pe cineva dacă el îi mort ?” Aceste cuvinte spun mai mult decât putem gândi sau crede. De aceea, prima rușine din partea oricăruia ar îndrăzni să se numească ucenic apropiat sau fiu duhovnicesc, este să se creadă la măsura părintelui Iustin.
Gândind din perspectiva vieților sfinților, dacă ar fi să alcătuim o biografie a părintelui Iustin, am putea spune în câteva cuvinte toată esența vieții marelui duhovnic. Născut într-o familie creștină model, cu o mamă sfântă de care n-a ezitat niciodată să vorbească ori de câte a avut ocazia, trăit într-o Românie sănătoasă, nebătătorită de tăvălugul comunist, format la umbra adevăratelor valori spirituale și duhovnici ai vremii, și-a însușit esența viețuirii monahale încuind-o adânc în inima sa și păstrând-o ca pe o comoară de mare preț. A trăit singur. S-a rugat singur. A vorbit cu Dumnezeu singur. A suferit cu Dumnezeu singur și s-a împăcat pe sine cu Dumnezeu tot în taina sufletului. Cei din jurul lui, implicați sau spectatori, l-au înțeles fiecare după măsura proprie-i minți dar părintele a fost un om la măsura la care a socotit el că-i place Lui Dumnezeu. Valorile sufletești ale părintelui Iustin nu aveau reper în părerile sau sfaturile celor neîncercați. Nici cuvintele grele, nici vorbele de ocară, nici opiniile diferite, nu l-au clintit pe părintele Iustin din idealul minții și inimii sale în drumul spre Dumnezeu. Modul său sufletesc de viață, singur între oameni, nu era o stare de repingere, ci era o stare de înaintare duhovnicească: „Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: «Pentru ce fugi de noi ?» Zis-a lui bătrânul: «Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu oamenii şi cu Dumnezeu.” (Patericul Egiptean)
Pentru toți cei care l-au iubit, l-au cunoscut, l-au prețuit, i-au urmat sfaturile, îndemnurile, trebuie știut faptul că toată suferința din încheierea călătoriei pământești a vieții sale nu au fost pentru păcatele părintelui, ci pentru păcatele și egoismul nostru. Să ceri de la Dumnezeu ca un om cu vârstă deja patriarhală, să viețuiască ani mulți și viață îndelungată, înseamnă să nu-l respecți nici pe el, nici bagajul de valori spirituale pe care l-a dăruit tuturor ucenicilor. Egoismul prelungește suferința dar nu o simte cel care o prelungește, ci o simte cel care o trăiește. Din iubire, din respect, din prețuire, părintele Iustin a mai trăit aceste clipe pământești în suferință și durere personală pentru a fi model de răbdare și lucrare celor care vorbesc despre suferință dar n-o cunosc pe ea. Jertfa durerii și mucenicia bolii sunt cununi nepieritoare pentru cei ce doresc cu adevărat Împărăția Lui Dumnezeu. Indiferent că părintele ar mai fi trăit o zi sau două, valoarea lui duhovnicească este aceeași înaintea Lui Dumnezeu și dacă ar fi murit în temnițele comuniste. Pentru părintele Iustin închisoarea nu au fost numai anii de suferință în Aiud sau Poarta Albă. Toată viața sa a fost o jertfă, a fost o cruce și oricând te-ai fi uitat la crucea personală a părintelui ai fi găsit pe ea sânge sau sudoare din osteneala fiecărei zile trăite și muncite în via Lui Hristos, pentru creștinii și monahii din preajma sa.
Bucuria de a fi binecuvântat, de a primi dezlegare și rugăciune de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, arată prețuirea de care s-a bucurat din partea Întâistătătorului Bisericii acestor părți. Așezarea în pământul din care a fost luat este o binecuvântare pentru cimintirul Mănăstirii Petru Vodă. Acesta va deveni locul unde, de acum înainte, ca și la părintele Cleopa sau Arsenie Boca, creștinii pot să vină să aprindă o lumânare, să facă un parastas și să cinstească memoria Părintelui Arhimandrit Iustin. Cei îndurerați, cei triști să poarte în inimă și în gând puterea lucrătoare a rugăciunii și nădejdea cea întru Duhul Sfânt că plecarea părintelui spre Împărăția Cerească la întâlnirea cu Hristos este de fapt o binecuvântare pentru noi și pentru lume, că părintele va mijloci îndurare, milă, iertare și ajutor nouă celor din lumea aceasta trecătoare. Nu trebuie să privim apocaliptic sau catastrofal trecerea la cele veșnice a părintelui. Dumnezeu l-a chemat la sine spre a sluji pe mai departe în cer Liturghia Cerească. Părintele n-a murit, ci a adormit: „Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.” (I Tes. 4, 14)
Fie ca Bunul Dumnezeu să dăruiască iertarea păcatelor, îndurare pentru toate păcatele dezlegate ca duhovnic și sfătuitor la toți fii duhonvicești iar rugăciunea noastră, a celor mulți care l-am cunoscut să-i fie cărare de lumină spre grădina liniștită a Raiului. Veșnică să-i fie odihna !
Părintele Calistrat
Mănăstirea Vlădiceni
16.06.2013
