Iată, au trecut deja mai bine de două mii de ani de când, într-o peşteră smerită din Betleemul Iudeii, S-a născut Iisus, Hristosul Domnului Dumnezeu, spre mântuirea tuturor oamenilor. De atunci încoace, Biserica Sa, pe Care a câştigat-O cu scump Sângele Său, cinsteşte venirea unui nou an calendaristic prin data de întâi ianuarie, pentru a marca duhovniceşte cumpăna vremii din curgerea timpului. Şi aceasta pentru că se poate primi de aici, spre învăţătură şi înţelepciune, o semnificaţie specială cu caracter atât moral-spiritual, cât şi trupesc şi social.
Începutul fiecărui an nou este binecuvântat prin Prăznuirea Dumnezeiesc-Împărătească a Tăierii Împrejur după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, la opt zile după Naştere, când primeşte Numele - precum stă scris în Sfintele Scripturi: „Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece.” (Lc. 2, 21). Respectarea acestui Legământ prin duritatea necruţătoare a acţiunii directe a cuţitului făcut din piatră asupra trupului omului prin mâna arhiereului slujitor la Templu - se încheie tocmai prin smerenia de negrăit a Mântuitorului-Prunc, Care primeşte asupra Sa împlinirea acestui ritual, tocmai pentru a-l înlocui cu duhovniceasca tăiere-împrejur a mândriei din lăuntrul inimii, a înălţării minţii, precum şi a trufiei simţurilor. De altfel, este tocmai ceea ce sublinia în sublimul său discurs mucenicesc Sfântul Arhidiacon Întâiul Mucenic Ştefan: „Voi cei tari in cerbice si netăiaţi imprejur la inimă și la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum parinţii voștrii așa și voi !” (Fapte 7, 51). Apostolul-mucenic nu uitase cuvintele Fiului Lui Dumnezeu - “ Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” (Mt. 5, 17), avertisment prin care suntem încredinţaţi de faptul că Duhul Legii celei Noi lucrează la împlinirea şi desăvârşirea Legii celei Vechi. Trupeasca tăiere-împrejur a Domnului totodată adevereşte faptul că Naşterea Sa nu este o legendă pioasă fără acoperire, ci un fapt real, înregistrat oficial în Registrul Stării Civile al vremii de atunci, petrecut în timpul domniei lui Cezar Augustus, în ieslea păstorească din peştera de la Betleem, precum faptul că Dumnezeu Cel Viu S-a întrupat şi S-a jertfit pe Sine încă din pruncie pentru mântuirea noastră. Spun Sfinţii Părinţi că doar o singură picătură de Sânge Dumnezeiesc ar fi de ajuns pentru a mântui toată lumea din robia păcatelor ei, pe care le-ar şterge fără urmă. Aşadar, atunci şi astfel s-a sfinţit Prestolul Vechiului Legământ, prin curgerea dumnezeiescului sânge din trupul tăiat împrejur al Pruncului Sfânt, arătând în chip tainic că va veni şi vremea când păcatele oamenilor se vor spăla şi se vor dezlega cu Sângele Lui Hristos, Sângele Mielului despre care ne vesteşte Evanghelia, dar deopotrivă şi Apocalipsa: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”(Mt. 26,27-28)
Am pomenit despre acestea toate pentru a înţelege limpede şi deplin întreita slujire (de Profet, de Arhiereu şi de Împărat) a Mântuitorului, asumată şi începută încă de la sânul Preacuratei Fecioare Maria, atunci când, Prunc fiind ţinut în braţele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a primit cu nobleţe atât închinarea adusă de către magii veniţi tocmai din Persia, cât şi jertfa lor de aur, smirnă şi tămâie. Acest nou început de an este fără nici o îndoială un foarte potrivit prilej de meditaţie duhovnicească, de cugetare responsabilă la cele ce ar trebui să lucrăm pentru mântuirea sufletului nostru prin întâlnirea cu Hristos, Împăratul timpului. Desigur, se cuvine a mulţumi Lui Dumnezeu pentru toată zidirea mâinilor Sale, dar poate mai ales pentru astrele cereşti care ne călăuzesc la număratul filelor anilor şi clipelor pe care le trăim în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, Cel Ce a făcut luna şi stelele spre vremi, spre zile şi spre ani. Iar în cartea lui Iov spune Dumnezeu: „Când s-au făcut stelele lăudatu-M-au cu glas mare toţi îngerii Mei” (Iov 38,7). La miezul nopţii, când clopotele îşi înalţă către cer deasupra pământului chemarea sfântă la rugă, la linişte, la meditaţie, la îndreptarea gândului către Dumnezeu prin puterea Sfintei Liturghii, noi, cei aşezaţi spre tihnă în jurul meselor pline de bucate, lângă brad împodobit, adunaţi împreună cu cei dragi la un pahar de şampanie, să avem pe buze odată cu urarea de „La mulţi ani fericiţi!” şi o mică sfântă rugăciune, un gând bun, o dorinţă spre Dumnezeu, cu smerenie mulţumindu-i pentru toate darurile bogate pe care le-am primit de la El. ”Aşa să ne ajute Dumnezeu !” la toată fapta cea bună şi la mântuire, pentru ca să auzim şi noi veşnicul cuvânt al Dreptului Judecător Iisus Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii !” (Mt. 25,34)
Părintele Calistrat,
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi.
