Motto: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie ? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema.” (Psalmi 115, 3-4)
„Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi !”- iată sinteza nenumăratelor cuvinte de laudă aduse Lui Dumnezeu prin varietatea colindelor care circulă în spaţiul ortodox şi în viaţa societăţii noastre creştineşti contemporane. Numai că, asemeni oricărui lucru care trece prin raţionamentul uman, şi colindele noastre străvechi trec astăzi prin filtrul mai multor judecăţi (de multe ori pur imaginare !) ale minţii omeneşti căzute în robia înşelăciunii păcatului. Temeiul fiinţial al acestor colinde (de două mii de ani păstrate în tezaurul tradiţiei noastre ortodoxe româneşti) este dat de Persoana Pruncului Iisus, de Persoana Fecioarei Maria, şi de faptul minunat al Naşterii Lui din preacuratele Ei sângiuri. Îngerii şi steaua, magii şi păstorii, regele Irod şi ieslea cea din Betleem - toate acestea constituie decorul unei scenografii a mântuirii neamului omenesc.
Din păcate, pentru lumea modernă (marcată de consumismul exacerbat iraţional), sacrul colindelor de altădată s-a alterat, devenind profan. Frumuseţea inegalabilă şi de neînlocuit a armoniei vocilor tinereşti unite în colind a fost pervertită până la genul de „colinde-manea”, ce nu mai au nici o legătură cu spiritualitatea autentică, colindele devenind marfă ieftină şi de proastă calitate, muzică de petrecere sau ingredient adecvat atmosferei de sărbători. De la frumuseţea spirituală a colindului sfânt tradiţional la „muzica- de- Crăciun” pentru delectare - este o mare diferenţă ! Pe de altă parte, instrumentele muzicale care desfată urechea ascultătorului împătimit rămân departe de angelicul neprefăcut al glasurilor de prunci, ca şi de armonia corurilor de bărbaţi credincioşi şi de femei credincioase - a căror linie melodică izvorăşte din lăuntrul sufletului: „Slavă întru cei de Sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire !”. (Luca 2, 14)
Colindele nu sunt altceva decât rugăciuni cântate, muzica de taină din adâncul cuvintelor Dumnezeieştilor Scripturi, dogmă despre venirea Lui Dumnezeu în lume pentru mântuirea noastră, legătura dintre sufletul lumii şi Duhul Lui Dumnezeu, dintre Raiul Lui Dumnezeu şi Adam cel căzut din el şi pierdut în lumea păcatului, oglinda Revelaţiei Divine, puntea dintre om şi Dumnezeu, pecetea împăcării prin Naşterea Lui Iisus, Fiul Celui Preaînalt, Emanuel - care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”. Iisus este Mântuitorul lumii ! Colindele sunt Sfânta Scriptură cântată pentru omul simplu credincios (chiar şi de ar fi el neştiutor de carte) care poartă în ele Adevărul revelat din Ceruri prin Duhul Sfânt. Poartă profeţiile proorocilor celor de demult care L-au văzut cu ochii minţii pe Iisus venind în lume ca să îl mântuiască pe om.
Naşterea Pruncului Sfânt rămâne în ea însăşi o Taină de adâncime de necuprins cu mintea, pe care nici îngerii nu au putut-o pricepe :„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută !” (Cântările Octoihului glas 4). Esenţa acestui slăvit praznic împărătesc este miezul creştinătăţii însăşi, căci fără Iisus mântuire lumii nu este: „Fără de Mine nu puteţi face nimic !” (Ioan 15, 5) Cuvintele de taină ale bătrânului Simeon la Templu sunt limpezi pentru toate veacurile creştine: „Acesta este pus spre căderea şă ridicarea multora din Israel.” (Luca 2, 34) Pentru că de la Naşterea Lui Iisus încoace noi rămânem veşnic sub Adevăr şi Dreptate, suntem colindători şi la propriu şi la figurat, - căci colindăm cântând şi rugându-ne pe la casele creştine, dar şi colindăm permanent (sufleteşte, intelectual, moral, existenţial) în căutarea Lui Iisus întru împlinirea poruncilor Lui, pentru a descoperi Împărăţia Lui Dumnezeu cea din lăuntrul nostru.
Naşterea Cea mai presus de fire a Pruncului Iisus este răsăritul cunoaşterii voii Lui Dumnezeu pentru umanitate şi dovedeşte neîndoielnic faptul că Dumnezeu a arătat dintotdeauna iubire către om, a arătat compasiune, a arătat dragoste şi dor, făcându-i omului iarăşi chemare cea către Rai. De aceea Hristos este Răsăritul Cel de Sus, Soarele Dreptăţii, Lumina cunoştinţei, Reperul fundamental şi Calea umanităţii întregi spre mântuire, spre Împărăţia Lui Dumnezeu. Aşadar pentru a cânta cu vrednicie colindele Vestirii Celei Bune a Naşterii Fiului Lui Dumnezeu, ne sunt de trebuinţă curăţia Fecioarei, râvna magilor, nerăutatea păstorilor, slujirea îngerilor - şi mai presus de toate sfinţenia: smerenia Pruncului Iisus. Ca să putem cânta colinde trebuie să fim pregătiţi sufleteşte pentru a purta pe buze cuvintele dumnezeieşti, să ne curăţim inima şi simţirile, să ne primenim cugetul şi sufletul, să redevenim inocenţi asemeni pruncilor; să avem dor de Dumnezeu şi de cer. Pentru că altfel-sătui şi mândri, întinaţi şi nepăsători, nu facem altceva decât să luăm Numele Lui Dumnezeu în deşert. Şi astfel să ne trezim auzind întrebarea Domnului Dumnezeu, mai înainte grăită prin Duhul Sfânt în Psalmul Regelui David Profetul: „De ce iei aşezământul de lege al Meu pe buzele tale, când cu cel tâlhar şi desfrânat partea ta puneai ? Ai crezut că Voi fi asemenea ţie !” (Psalmi 49, 17)
Părintele Calistrat,
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi
