Părintele Arsenie Papacioc (1914 - 2011)
Asemeni marilor prooroci din Sfânta Scriptură, care având ucenici le lăsau îndoit har apoi plecau spre Împărăţia Lui Dumnezeu, și părintele Arsenie a fost chemat la Cer, asemeni lui Ilie, dar nu în car de foc ci pe aripi de înger, în ajunul sărbătorii marelui profet care fiind om al duhului și al focului a tăiat cu sabia cuvintele necredinţei în Dumnezeu. După faptele proorocului, în același duh de râvnă pentru Adevăr, părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc a fost singurul mărturisitor al dreptei credinţe - asemenea creștinilor din primele veacuri - prin celebra scriere de mărturisire a adevărului de credinţă ortodoxă „Singur Ortodoxia”.
La vârsta de 96 de ani, smeritul duhovnic a îmbrăţișat picioarele Lui Dumnezeu la Tronul Sfintei Treimi după o lungă și anevoioasă suferinţă fizică care venea din povara bătrâneţilor dar care radia întotdeauna o credinţă tânără, o voinţă bărbătească desăvârșită și un cuvânt bun în orice timp și în orice vreme pentru orice suflet întristat. Asemenea apostolului Pavel, primind totul ca pe jertfă, duhovnicul Arsenie a arătat prin faptă și adevăr că nu el, ci Hristos trăiește în el și tot asemenea marelui apostol, într-o răbdare desăvârșită, nu s-a plâns niciodată de suferinţele trupului sau povara bătrâneţii, ci dictonul nevoinţei părintelui a fost: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume !” (Gal. 6, 14)
Uneori binecuvântând, alteori sfătuind, uneori privind senin, alteori zâmbind, duhovnicul Arsenie a învins gnosticismul mileniului al treilea cu aceeași dârzenie cu care în anii tinereţii a învins minciuna hidrei comuniste. Lagărele, închisoarea, suferinţa și tortura le-a privit mereu ca pe o școală a rugăciunii zicând: „În pușcărie am învăţat să mă rog și să-L cunosc pe Dumnezeu.”
În prima jumătate a veacului al XX-lea, Arsenie Papacioc duhovnicul a avut fericirea să aibă educaţia unei familii cu coloană vertebrală incontestabilă de la care a învăţat sa înfrunte orice necaz și primejdie cu răbdare și seninătate. Caracterul ferm, iscusinţa minţii, priceperea și meșteșugul deprins prin școala vieţii au făcut din el un Petru care permanent s-a ţinut de poala Mântuitorului și să strige: „Doamne, ajută credinţei mele să pot rezista până la sfârșit !”
Filonul duhovnicesc care a străbătut veacul al douăzecilea fost marcat de trei mari personalităţi duhovnicești: Arsenie Boca în Ardeal, Cleopa Ilie în Moldova și gruparea Rugul Aprins în Muntenia, la București. Alexandru Mironescu, Sandu Daniil Tudor, Ioan Culighin, Benedict Ghiuș, Dumitru Stăniloae, Dometie Manolache, Vasile Voiculescu, Nechifor Crainic, Constantin Noica, Petroniu Tănase sunt numai câteva figuri emblematice la umbra cărora smeritul și marele duhovnic Arsenie a crescut ca un stejar falnic pregătit pentru înfruntarea marilor furtuni din perioada comunistă. În tinereţe simpatizant al mișcării creștine condusă de Zelea Codreanu, aceste împrejurări au făcut ca duhovnicul Arsenie să treacă prin școlile de reeducare ale temniţelor comuniste, alături de marele cărturar Antonie Plămădeală și Bartolomeu Anania, ieșind biruitori din aceste încercări crunte și exclamând cu apostolul: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte !” (Filip. 4, 13) Lucrul acesta a făcut ca până la sfârșitul vieţii, acești oameni să păstreze linia spirituală a înaintașilor lor, pregătind Romania pentru noaptea întunecată a comunismului ateu. Sub îndrumarea spirituală a lui Sofian Boghiu, a părintelui Cleopa și a părintelui Petroniu Tănase, părintele Arsenie va rămâne un reper pentru ortodoxia românească prin verticalitatea exprimării și învăţăturii dreptei credinţe. Dacă Pilat a spus despre Hristos: „Iată Omul !” (In. 19, 5), contemporanii parintelui Arsenie au scris: „Iată duhovnicul !”
Volumele intitulate „Convorbiri duhovnicești” ale părintelui Ioanichie Bălan cuprind, în două părţi diferite, mai întâi imaginea autobiografică a marelui duhovnic, și o a doua parte, care mai târziu s-a separat în seriile literare „Ne vorbește părintele Arsenie”, alături de „Ne vorbește părintele Cleopa”, și la fel cu părintele Paisie și nu în ultimul rând, părintele Sofian Boghiu. Această colecţie de cărţi de învăţătură cuprinde o parte din tezaurul învătăturilor duhovnicului Arsenie, autentice și folositoare pentru toate problemele vremilor de astăzi și care, prin puterea și esenţa lor, l-au așezat în catalogul marilor duhovnici.
Ţinând cont de cuvântul Apostolului Pavel: „Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.” (I Cor. 15, 41), Biserica îl poate așeza pe bolta frescelor monahale românești printre stelele strălucitoare de învăţătură bisericească românească. Rugăciunea Lui Iisus, pustia, experienţele ascetice și duhovnicești din vremurile tulburi ale pribegiei - alături de părintele Cleopa și alţi mari duhovnici - au făcut din Arsenie Papacioc un reper incontestabil și nezdruncinat.
Astăzi, la ceas de taină ceresc, Fiul a cerut Tatălui să dezlege pământului ceea ce i se cuvine, adică trupul morţii și să cheme spre cereștile locașuri, a Cerului plămadă, omul slavei, duhovnicul Arsenie. Sufletul lui încărcat de fapte bune și nevoinţe, purtat de îngeri pe căile tainice ale Împărăţiei Celei fără de stricăciune, în drumul spre Tronul Sfintei Treimi, cu îngăduinţa Duhului Sfânt Care l-a călăuzit și l-a umbrit în toată viaţa sa, îl vor face să devină un rugător pentru semenii săi de pe pământ și în același timp, o floare duhovnicească a Raiului creștinătăţii Lui Dumnezeu.
Astăzi, Sfântul Pahomie cel Mare, întemeietorul monahismului, care a primit rânduiala călugăreasca de la îngeri, va primi prin sufletului parintelui Arsenie, răspunsul la ceea ce-L întreba pe Dumnezeu acum 1700 de ani: „Doamne, ce vor face monahii veacurilor de pe urmă ?” , primind mult așteptatul răspuns: „Nu vor face nimic din cele ce aţi făcut voi, ei vor fi supuși unor ispite și încercări groaznice cum nu s-au mai văzut vreodată, dar dacă vor răbda până la sfârșit, se vor mântui.”
Astăzi, Sfântul Paisie Velicovsky, Sfântul Vasile de Poiana Mărului, Sfântul Gheorghe de la Cernica vor primi cu bucurie rodul ostenelilor lăsat pentru posteritate atunci când au trecut prin Tările Române, practicând isihasmul în Munţii și peșterile ţinuturilor românești.
Părintele Arsenie este lumânarea de Înviere a acestui neam, care își termină feștila și ceara pământească iar lumina ei, la asfinţitul vieţii sale se aprinde veșnic în cer pentru toate veacurile „devenind din străin și locuitor vremelnic, împreună cetăţean cu sfinţii și casnic al Lui Dumnezeu.” (Ef. 2, 19)
Vărsatul lacrimilor, scâncelile pietiste și imaturitatea spirituală de a plânge un mare duhovnic pot dovedi pe deplin că încă nu ne-am făcut ucenicii lui. Psalmistul David spune întru Duhul Sfânt: „Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu. (...) Că mai bună este o zi în curţile Tale decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa Lui Dumnezeu, mai bine, decât a locui în locaşurile păcătoşilor.” (Psalmi 83, 11)
Întrebat odată părintele Arsenie dacă a avut experienţe directe cu Dumnezeu, a destăinuit: „Eram în pușcărie închis în zarca la întuneric, deznădăjduit oarecum de încercările vieţii și resemnat că voi muri. Întins pe spate în umezeala rece a pardoselii pușcăriei, o mână m-a atins pe spate în acel întuneric în care nici măcar punctele cardinale nu le puteai distinge; o mâna m-a atins și mi-a zis: «Arsenie, scoală ! Încă nu ai terminat osteneala ta !». Mi-am dat seama în clipa aceea că fost îngerul Lui Dumnezeu trimis să mă salveze și să-mi dea nădejde. În clipa aceeea mi-am adus aminte de o văduvă săracă căreia îi făceam milostenie si de câte ori primea ceva, mereu îmi spunea: «Să fie Dumnezeu cu tine încotro te-oi întoarce, cu și fără voia ta.» Săraca..., parcă îmi proorocea, fără să-mi dau seama, prin ceea ce aveam să trec. De atunci am simţit tot timpul mâna Lui Dumnezeu cu mine, timp de aproape șase ani, cât am fost vieţuitorul temniţelor comuniste.” Mai spunea unora zâmbitor: „Frate, azi nu am cu ce să te ajut dar din respect și dragoste îţi întind o mână caldă.”
Aceasta este, în câteva cuvinte, imaginea duhovnicească a ceea ce a fost și va ramane, Arsenie Papacioc pentru neamul românesc.
Veșnica lui pomenire !
Doamne, pentru rugăciunile părintelui Arsenie duhovnicul, miluiește-ne și pe noi pacatoși !
Părintele Calistrat, Măn. Vlădiceni (Iași)
20 iulie 2011
