Suntem în plină viaţă duhovnicească şi în acelaşi timp întâmpinăm slăvitul post al Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, post al bucuriei şi întâlnirii cu Hristos în peştera Betleemului din inima noastră. Postul ca armă a ascultării de Dumnezeu este de o vechime cu Adam în rai, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Tocmai de aceea nenumăraţi sfinţi asceţi au enumerat foloasele postului arătând esenţa spirituală a poruncii încă din rai: „Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi !" (Facerea 3, 3). În fapt înţelegem că lăcomia trupească în cele materiale nu duce la o cunoaştere de Dumnezeu, ci la o moarte a sufletului: „scoate din temniţă sufletul meu ca să se mărturisească Numeleui Tău” (Psalmi 141, 7) Totodată postul nu face neapărat parte din virtuţi, el este mai degrabă o armă împotriva poftelor pornite din biologic sau din raţional. Sfinţii din Patericul Egiptului au asemenea expresii duhovniceşti: „Mulţumesc Lui Dumnezeu că nu am făcut din arma postului virtute. Am băut la sete, am mâncat la foame, am dormit la oboseală, dar toate le-am făcut cu măsură”. Sfântul Vasile cel Mare spune: „tot lucrul bun este încununat de măsură”. Iar Sfântul Apostol Pavel arată în Epistole: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Corinteni 6, 12)
În societatea modernă de astăzi, ortodoxă de altfel, găsim elemente comune cu postul, dar nu mântuitoare. Dietele de frumuseţe, regimul alimentar de slăbit precum şi sfaturile medicale, regimul alimentar de sănătate. Deşi spun sfinţii că postul este maica sănătăţii, aici trebuie să arătăm că postul trebuie împletit cu virtuţi - adică fapte bune ale sufletului, care au în ele sentimentul iubirii, dăruirii, sentimentul de frumos şi de comuniune. Ca să fie numit post adevărat trebuie să dăruim, adică mâncarea pe care n-o mâncăm noi să o dăruim celui flămând care este în post permanent, pentru că foamea nu este post, este lipsă şi neputinţă - aşa să posteşti: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.” (Matei 6, 16), ”tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6, 16) - cu alte cuvinte, să înveţi din această străduinţă a înfrânării de la bucate (fie ele uscate, legume, seminţe, fără untdelemn, sau vegetariene sau lactovegetariene). Nu felul mâncării dă virtutea, ci felul manifestării în înfrânare lângă bucatele sărace, dacă stă milostenia, iubirea, dorinţa de a dărui - ai învins. Ai găsit omul bun şi curat din tine, lângă bucate stă şi înfrânarea simţurilor, poftelor trupului şi a pornirilor raţionale sau irascibile: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi.” (Psalmi 4, 4)
Totodată cu postul trebuie să înmulţim rugăciunea, să-L cântăm, să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-I fim gazde în suflet, în inimă, în case şi în rugăciunea din minte: „Hristos Se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă” (Catavasiile Naşterii). De aceea în lunile noiembrie şi decembrie găsim în sinaxarul calendarului ortodox , în cultul liturgic, întâlnirea cu cei mai străluciţi sfinţi ai bisericii,de la cuvioşi la ierarhi, de la mucenici la mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe. Aerul duhovnicesc al acestui post nu este presurat numai cu zăpadă şi obiceiuri de sărbători populare şi folclorice, este plin de încărcătura duhovnicească a colindelor. Care nu sunt altceva decât pericope evanghelice cântate în tradiţia poporului. În aceste colinde se regăseşte tot tezaurul dogmatic şi scripturistic al evenimentului Naşterii Mântuitorului la plinirea vremii din Fecioara Maria. De aceea steaua, ieslea, Fecioara, îngerii, păstorii, magii, darurile, cerurile, Pruncul minunat, cetatea Ierusalimului - toate acestea sunt elemente - cadru ale Sfintei Evanghelii consemnate de cei patru Evanghelişti în legătură cu Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea acest Post nu trebuie privit ca o piedică în calea bunatăţilor, ci ca un gest de respect pentru Hristos Care, Dumnezeu fiind, om s-a făcut să poată „să ne crească, să ne mântuiască”. Atunci când ai inimă bună - Hristos Însuşi odihneşte în ea; în fond, nu pâinea sau carnea îl depărtează pe Hristos de noi. El doreşte doar să vadă chipul icoanei Sale pe icoana chipului nostru, cum spune Dogmatica: „Noi suntem chipul Său şi asemănarea Sa”. De aceea dacă El s-a născut şi noi ne naştem, dacă El a postit şi noi vom posti, dacă El a murit şi noi vom muri cu El, dacă El a înviat şi noi vom învia. Să putem cânta toţi împreună cu îngerii, magii şi păstorii: „Cântaţi Domnului tot pământul, căci cu slavă S-a preaslăvit” (Catavasiile Naşterii), „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara” (Simbolul Credinţei) Ştiind acestea toate, vom fi mai buni, mai drepţi, mai blânzi, mai smeriţi, să putem posti uşor, să poată Hristos intra în sufletele noastre. Amin !
Părintele Calistrat
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi
