Motto: „Lege a pus - și nu o vor trece !”
(Psalmi 148, 6)
(Psalmi 148, 6)
Două dintre noţiunile fundamentale cel mai des întâlnite în Sfânta Scriptură sunt „Legea Domnului” şi „fărădelegea”. Atât una cât şi cealaltă desemnează realităţi concepute contextual, fie la nivel uman fie prin raportare directă la Divinitate: „Legea Ta cugetarea mea este” (Psalmi 118, 77); „Cu cei ce lucrează fărădelegea - nu mă voi însoţi cu aleșii lor !” (Psalmi 140, 4). Astfel de citate denotă limpede existenţa armoniei lucrurilor, din voia Creatorului lor, - peste care nimeni nu va putea trece, și nici cineva nu ar putea-o schimba. „Cerul și pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece !” (Matei 24, 35)
Fără îndoială, viaţa noastră pe pământ este marcată practic de două legi – Legea Domnului şi legea omului (poate pentru că se şi vorbeşte de două lumi). Măsura tuturor lucrurilor (aşa cum ne este prezentată în Sfânta Scriptură) este Legea Cuvântului: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.” (Ioan 1, 1) Aşadar, două cuvinte: Dumnezeu și Cuvântul. „El a poruncit și s-au făcut, El a zis și s-au zidit” (Psalmi 148, 5). Până când Dumnezeu nu a săvârşit lucrarea creatoare din iubire, nu a existat nimic din toate cele ce se cuprind în universul material al existenţei noastre. Legea guvernării lumii este pronia divină; altfel spus, - atotștiinţa și atotputernicia Domnului de a veghea peste toate și în toate, pentru ca nimic din cele ce s-au făcut, există, mişcă, suflă şi viază – să nu fie la întâmplare. Dacă cineva crede că ar putea vreodată să schimbe legile proniei divine din rânduiala lucrurilor – unul ca acela se înșeală ! Hristos a afirmat limpede: „Cerul și pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece !” (Matei 24, 35) Din tot ceea ce vedem în jurul nostru, putem deduce buna rânduială a lucrurilor exterioare și interioare ale lumii. Dacă lumea Lui Dumnezeu este guvernată cu Cuvântul, în schimb lumea oamenilor este guvernată cu litera - „Ce este scris în Lege? Cum citești ?” (Luca 10, 26) Iată primul hotar al minţii căzute sub tirania neînfrânării poftelor și a dorinţei de păcat, şi dominate de neputinţa stăpânirii de sine ca şi de neputinţa de a crede. „Litera ucide” (2 Corinteni 3, 6) - de ce ? Tocmai pentru că este forma de guvernare a omului căzut în păcatul neascultării: „să nu furi, să nu ucizi, să nu poftești cu vicleșug bunul aproapelui” (cf. Deuteronom cap. 5) etc. Pe când Cuvântul este pentru duh, pentru omul lăuntric: „să nu mâncaţi căci veţi muri negreşit” (Facerea 2, 17). „Duhul dă viaţă !” (2 Corinteni 3, 6) ... Acest Duh Îl găsim trimis nouă oamenilor sub forma legii conștiinţei, a păstrării legăturii vii şi nealterate cu Dumnezeu, adică în dragoste și armonie. De aceea, insuflat fiind de către Duhul Sfânt, Psalmistul David, Regele lui Israel, se roagă: „și cu duh stăpânitor mă întărește !” (Psalmul 50, 13) Aşadar, conștiinţa luminată este tot un dar de la Dumnezeu, de aceea Sfântul Părinte Talasie Libianul scrie (în volumul al patrulea al „Filocaliei”): „Conștiinţa stă în om doar atât cât este în conlucrare divină cu Creatorul”; altfel spus, lucrează după legi stabile ale sufletului care orânduiesc legătura lui cu Dumnezeu. Și tot Sfântul Talasie adaugă: „două sunt cazurile când conștiinţa nu te mai judecă: la desăvârșirea în virtute și la desăvârșirea în păcat”. Lovește în minte, în inteligenţă și raţiune la săvârșirea păcatului, dar adoarme și dispare la călcarea măsurii normale a firii, adică la culmea păcatului, când chiar încetează să mai existe. Iar stăruind în lucrarea pozitivă a împlinirii voii Lui Dumnezeu, ea încetează să mai lucreze mustrarea, întrucât se umple de dragoste, - care este roadă a Duhului Sfânt; iar cine dobândeşte Duhul Sfânt, lucrează binele lui Dumnezeu, dobândind astfel harismele sau darurile Sfântului Duh, - duhul temerii și al înţelepciunii îmbrăcând sufletul în haina dragostei dumnezeiești care pururea te ferește de păcat, ajutându-te să nu greșești și să nu-L superi pe Cel Preaînalt. Cântă Psalmistul: „Duhul Tău Cel Bun nu-L lua de la mine !” (Psalmi 50, 12) Deci dacă „Duh este Dumnezeu” (Ioan 4, 24), trebuie şi noi să fim oameni de duh. Nu degeaba ne îndeamnă Marele Pavel, Apostolul neamurilor „ dacă trăim în Duhul, cu Duhul să şi umblăm !” (Galateni 5, 25)
În fond, prin puterea Duhului Adevărului, Dătătorul de viaţă, toate legile firii merg în armonie cu Legea divină. Iar la scară pământească, orice Constituţie (naţională sau internaţională, de Stat sau de Guvern), şi de oricine ar fi fost ea întocmită - nu va putea niciodată să stea mai presus de Creator, de Decalog, de conștiinţă. De aceea, deloc intâmplător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos avertizează: „Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte.” (Matei 8, 18) Atâta timp cât dorești binele aproapelui și-l iubești, nu poţi face legi împotriva lui. Aşadar, Constituţia rămâne doar o formă omenească de guvernare, îngăduită de Dumnezeu celor ce au pierdut calea dreptei credinţe. Fără varga conștiinţei și lucrarea ei, oamenii pot oricând să devină monștri.
Măsura iubirii înscrisă în porunca de a-ţi iubi aproapele „ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-39), depășeşte cuvintele de prisos ale tuturor legilor lumii. Filocalia ne arată că luminătorul sufletului este mintea; dacă avem minte curată și sănătoasă, brăzdată de varga conștiinţei, nu putem greși: „Frica Domnului îndepărtează păcatele” (Eclesiastul 1, 14) – desigur, nu frica slugii de toiagul stăpânului, ci frica de a nu pierde legătura cu Ziditorul-a-toate, Ocrotitor şi Proniator a tot ceea ce a creat din dragoste: „A iubit lumea atât de mult, că l-a dat pe Unicul său Fiu ca lumea să nu piară.” (Ioan 3, 16) Iubirea este şi rămâne Legea nepieritoare a îndumnezeirii: „Toţi sunteţi dumnezei şi fii ai Celui Preaînalt !” (Psalmul 81, 6). „Toiagul Tău și varga Ta acestea m-au mângâiat” (Psalmi 22, 5), „subţiat-ai sufletul omului ca pânza păianjenului !” (Psalmul 38, 15) (acest mod de exprimare ne ajută să putem înţelege cam cât de fină este conştiinţa din noi !). „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.” (Ioan 15, 10)
În concluzie, socot că ar trebui să ne preocupăm mai mult de călcările de conștiinţă decât de abaterile de la Constituţie.
Părintele Calistrat
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi
