Motto: „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia cerurilor !” (Matei 4, 17 )
Momentul precis în care toate cele ce au existat, s-au întâmplat, s-au rostit şi s-au făptuit de-a lungul timpului în lume de către oameni vor fi cântărite în balanţa Dreptului Judecător - rămâne până astăzi o taină a Celui Ce pe toate le-a zidit, precum zice Scriptura: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei 24, 36). Cu toate acestea se găsesc destui nechibzuiţi care să se aventureze în pronosticuri „profetice” cu privire la Cea de-a Doua Venire a Mântuitorului Iisus Hristos şi la ceasul în care lumea va fi judecată. Cu trei mii de ani în urmă, inspirat fiind de către Duhul Lui Dumnezeu, Psalmistul David, Împăratul lui Israel, cânta: „Domnul se cunoaşte judecăţi făcând, în faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul ! ”(Psalmul 9, 16).
Dacă vom cerceta cu atenţie şi cu evlavie Sfintele Scripturi, vom descoperi lesne faptul că Dumnezeu Creatorul a făcut lumea, cerurile şi pământul, cu scopul precis şi categoric al desăvârşirii şi înveşnicirii lor - prin om, regele zidirii - pentru mântuirea căruia Părintele Ceresc L-a dat până şi pe Unicul Său Fiu; Sfântul Apostol Petru vesteşte, de altfel, în cea de-a doua Epistolă Sobornicească a sa că, la sfârşitul lumii vor fi „un cer şi un pământ nou” (cf. II Petru 3, 13). Este evident faptul că Dumnezeu are un plan bine întocmit atât pentru „reşedinţa” omenirii – pământul, planeta Terra, cât şi pentru omul însuşi, zidirea sa cea mai de preţ, creată prin unirea materialului cu spiritualul – către care Dumnezeu a poruncit : „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul !” (Facerea 1, 68). Neîndoielnic, judecăţile Lui Dumnezeu sunt şi rămân complet diferite de judecăţile oamenilor care suferă de întunecarea produsă atât de căderea primordială în păcatul neascultării, cât şi de multitudinea patimilor ce frământă necontenit firea omenească Judecata cea dreaptă a omului ar trebui ancorată în ceea ce spune Sfânta Scriptură: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni !” (Psalmul 54, 25); „Legea Ta cugetarea mea este” (Psalmul 118, 77); „Viu va fi sufletul meu şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie !” (Psalmul 118, 175); „Îndreptează înaintea mea calea Ta ! ”(Psalmul 5, 8)- iată cât de clară se arată a fi Legea Lui Dumnezeu, care duce la veşnicie şi bucurie dumnezeiească: „Legea Ta cugetarea mea este !” (Psalmi 118, 77). Mântuitorul afirmă tare în auzul tuturor : „N-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea !” (Ioan 12, 47). Frica aceea turbată pe care o resimt cei mai mulţi dintre fii oamenilor atunci când cugetă la moarte, spaima, teama, teroarea, groaza care copleşesc şi zguduie sufletul - sunt de la firea pătimașă și de la diavol; Dumnezeu este şi rămâne iubire. Nu credem că s-a menţionat vreodată, în vreo scriere inspirată de Sfântul Duh, cum că Dumnezeu ar înceta cândva, în vreo împrejurare oarecare, să poarte grijă de aleşii Săi: „Sufletele drepţilor sunt în mâna Lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele !” (Înţelepciunea lui Solomon 3, 1).
Pe de altă parte, este la fel de adevărat faptul că, prin căderea în păcatul neascultării de cuvântul sfânt, binevoitor şi plin de iubire al Lui Dumnezeu, oamenii au alterat acest mod simplu de a fi şi de a gândi - fără a se mai îndoi sau a se mai preface: „Ce este da, da; iar ce este nu, nu !” (II Corinteni 1, 17). Cauzele principale ale acestei stricăciuni de suflet sunt cei trei uriaşi omorâtori de suflet: uitarea, lenea duhovnicească şi nepăsarea de cele sfinte . Una dintre cele mai recente manifestări ale acestei întunecări duhovniceşti este, de pildă, afişarea în chiar centrul oraşului a unui banner care anunţa cu precizie matematică data, ziua şi ora la care se va produce sfârşitul lumii înseşi - de parcă Ceasul Judecăţii de Apoi ar sta să vină în glumă, cu reclamă şi publicitate ca la un oarecare eveniment monden de duzină - cum ar fi concertul exaltat de zgomotul infernal, de surplusul de alcool şi de fumul de etnobotanice al vreunei formaţii de muzică pentru adolescenţi-spectacol în care rolul principal ar urma să-I revină Lui Dumnezeu Însuşi - şi aceasta spre distracţia şi deliciul tuturor consumatorilor. Aici se vede cel mai bine mintea slabă, ticăloşită de patimile inimii, de poftele cărnii, năucită de senzaţiile simţurilor prin neînfrânarea care duce la lipsa de raţiune logică, la lipsa de discernământ, la desacralizarea dimensiunii duhovniceşti a vieţii prin amestecarea cu profanul – toate acestea laolaltă rezultând într-o blasfemiere (generalizată la nivelul întregii societăţi) a tot ceea ce numim îndeobşte „Legea Cea Sfântă”. „Dar deşertăciune sunt fii oamenilor, mincinoşi sunt fii oamenilor; în balanţă toţi împreună sunt deşertăciune” (Psalmul 61.9) , „toţi s-au abătut împreună netrebnici s-au făcut nu este cel ce face bunătate, nu este până la unu!”(Psalmul 13, 3). Ce să ceri de la o masă amorfă de oameni dominaţi de aceeaşi mentalitate comună al cărei principiu de funcţionare rămâne ancorat între frigider, televizor, pat, plăceri trupeşti şi lene cât încape !
Referindu-se la o astfel de lume precum se prezintă astăzi societatea de consum (devastată de libertinajul modernismelor de tot felul, nivelată uniform prin globalizare, desacralizată de tăvălugul informaţional lipsit de minima cenzură a bunului-simţ şi manipulată intenţionat şi tendenţios prin mass-media), Scriptura îi aseamănă pe falşii prooroci mai-înainte vestitori ai sosirii sfârşitului lumii (morţi de vii prin necredinţă, patimi şi îndărătnicie) cu statuile moarte ale vechilor idoli:„ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud !” (cf.Marcu 8, 18). E drept, suntem siliţi să recunoaştem că e mult mai comod să priveşti Parusia la televizor instalat confortabil în fotoliul din odaie cu o bere la îndemână şi scuipând coji de seminţe... – aceasta în vreme ce cuvântul proorocesc din Psalmi trâmbiţează în Duhul Sfânt: „Munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului !” (Psalmul 96, 5) „că vine, vine să judece pământul. Judeca-va lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire !” (Psalmul 97, 10-11). E limpede că nu se potrivesc nicidecum judecăţile noastre cu judecăţile Lui Dumnezeu ! La câtă necredinţă înfundă inimile noastre şi la nepăsarea în care zacem - nici n-ar mai fi necesară Parusia; Atoateziditorul ar putea foarte simplu să desfiinţeze materia în întregul ei... Numai că, răstignindu-Se din iubire pentru lume,- tot din iubire va şi judeca lumea !
Pentru vremuri din acestea ticăloase precum vremea noastră, Hristos a pronunţat un îndemn adresat tuturor ucenicilor Săi, din toate timpurile şi din toate locurile: „Privegheaţi şi vă rugaţi să nu cădeţi în ispită !” (Matei 26, 41); şi iarăşi, prin gura Apostolului Său: „rugaţi-vă neîncetat !” (I Tesaloniceni 5, 17); şi aceasta pentru că diavolul a cerut sufletele ca să le cearnă şi „ca să amăgească, de-i va fi cu putinţă, până şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24). Ca răspuns la rătăcirea lumii prin istorie (în căutarea unei fericiri şi a unei salvări niciodată, nicăieri şi nicicum aflate) - Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! ”(Ioan 14, 6). „Umblaţi cât aveţi lumina ca să nu vă prindă întunericul !” (Ioan 12, 35). Pentru că întunericul necredinţei distruge toate sufletele pe care le cuprinde, iarăşi Scriptura vesteşte: „Largă este poarta şi lată este calea ce duce la pieire şi mulţi sunt cei ce o află ! ”(Matei 7, 13). De altfel moartea fiecărui om nu este decât o nouă judecată particulară, toate acestea culminând cu Ziua Judecăţii celei Mari când „drepţii în veac vor fii vii !” (cf. Psalmi 36, 29). Numai că Judecata nu-i a noastră, a celor păcătoşi - ci a Sfinţilor care au trăit şi au pătimit pentru a moşteni darul întâlnirii cu Hristos şi al veşnicei împreună-vieţuiri cu El. „Nu vor învia necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor” (Psalmi 1, 5) - care păcătoşi vor pieri din lipsa dragostei de Dumnezeu pentru că, deşi avându-i „pe Moise şi pe prooroci” (Luca 16, 29), neascultându-i pe ei...” nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi !” (Luca 16, 30) „Aşa zice Dumnezeu”( Isaia 28, 16); „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu !” (Iezechiel 25, 15)
Părintele Calistrat
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi.
