Apocalipsa şi păcatul

             Mentalitatea umană despre sfârşitul lumii în învăţătura populară este legată de numărul fiarei 666.

            Scrisă acum aproape două mii de ani de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cartea numită „Apocalipsa” a fost tâlcuită de-a lungul timpului de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, dar multe înţelesuri ale ei rămân pentru noi de nepătruns până astăzi. Şi, deşi atmosfera creată în jurul celor conţinute şi prezentate în cuprinsul acestei cărţi a fost în general una tensionată, ba chiar înspăimântătoare pentru mulţi, totuşi nu e cazul să uităm faptul că sfârşitul lumii nu este altceva decât împlinirea lucrării mesianice de mântuire a lumii de către Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu şi Fiul Omului, faptă cu nimic mai prejos decât oricare alta dintre minunile săvârşite deja de către Mântuitorul în timpul vieţii Sale pământeşti. De altfel, Apocalipsa este prevestită de către Sfinţii Îngeri din chiar ziua Înălţării Domnului la cer: „Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte 1, 11) Iar proorocul David spune: „Plini-va căderile, zdrobi-va capetele multora...” (Psalmi 109, 7) şi iar „Ca vine, vine să judece lumea cu dreptate şi noroadele cu îndreptare” (Psalmi 97, 10-11)

            Este binecunoscută învăţătura patristică potrivit căreia locurile şi rosturile tuturor duhurilor slujitoare care au căzut din treapta lor, devenind din îngeri sfinţi şi luminaţi demoni necuraţi şi întunecaţi prin neascultarea faţă de Dumnezeu, vor fi iarăşi plinite prin sufletele drepţilor: ”Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii ! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri !” (Isaia 14, 12). Altfel spus, locul fiecărui înger căzut va fi luat de un suflet mântuit - astfel împlinindu-se cuvântul Scripturii – „plini-va căderi”. Dacă vom fi consecvenţi acestei logici, vom înţelege că practic nu înmulţirea păcatelor va atrage după sine sfârşitul lumii ca atare – cel mult se va agrava denaturarea vieţii pământeşti în ansamblul ei şi se va prelungi starea de iad in cele de aici. Grăbirea sau „accelerarea” sosirii momentului final al lumii acesteia depinde propriu-zis doar de ritmul plinirii locurilor golite în cer prin căderea îngerilor de către mântuirea cât mai multor suflete omeneşti. Concepţiile mai noi, influenţate de tehnicizarea tuturor domeniilor de activitate socială, l-au făcut pe diavolul electronist, atribuindu-i cipul şi biometria, tehnologia sofisticată şi teoria conspiraţiei atragerii subversive a sufletelor la iad independent de voinţa lor. Lucru total neadevărat. Satana lucrează prin inima omului iar rostul tuturor strădaniilor sale este acela al răzvrătirii omului împotriva Domnului şi astfel al pierderii harului Duhului Sfânt.

            Aşa putem înţelege corect cei trei de şase ai numărului „666”. Primul „6” reprezintă ura (cu toată lista vlăstarelor ei – pizma, invidia, zavistia, fărădelegea, clevetirea, în general uciderea de tot felul, fie cea trupească, fie cea sufletească)  sau, altfel spus, mânia fără judecată.

Al doilea „6” se referă la pofta fără raţiune – adică desfrâul modern  generalizat, fără scrupule şi fără oprelişti, care distruge în totalitate starea de feciorie, curăţia şi sfinţenia proprie oamenilor aleşi ai Lui Dumnezeu, pângărirea în fel şi chip a Tainei Cununiei şi prin aceasta distrugerea familiei ca temei social al vieţii comunitare. Al treilea „6” reprezintă erezia, lepădarea dreptei credinţe şi a dogmelor mântuitoare revelate ca învăţătură a adevărului în Biserica Ortodoxă, ceea ce duce la părăsirea omului de către Dumnezeu şi în veacul acesta şi în veacul viitor: „Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.” (Matei 12, 32)

            Aşadar iată că nu actele biometrice şi nici globalizarea sau secularizarea ori materialismul sunt factorii morţii sufleteşti. Satana nu are tangenţe nici cu calculatorul nici nu este calificat în automatizare şi programare, el este duh şi ”umblă ca un leu căutând pe cine să înghită.” Dimpotrivă –lâncezeala, necredinţa, nepăsarea, netemerea de Dumnezeu şi dispreţuirea sfintelor Lui porunci sunt adevărata cauză a pierderii sufleteşti. Nu putem să avem numele Lui Hristos pe buze şi în acelaşi timp să îl urâm pe cel de lângă noi. Nu putem să duşmănim având încă pe buze picăturile şi frimiturile Sfântului Trup şi Sânge ori tăind cu Sfânta Copie în miezul prescurii, şi în acelaşi timp să dăm vina pe satana sau pe cipuri ! Dacă nu ne schimbăm viaţa şi nu ne înduplecăm inima prin pocăinţă nu avem nici şansa mânturii. Chiar şi zilnic de ne-am împărtăşi cu Sfintele Taine, dacă nu părăsim toate faptele rele şi toate gândurile răutăţii sufleteşti – nu ne mântuim. Împărtăşirea este unirea tainică a omului cu Dumnezeu şi nicidecum un obicei pios sau cine ştie ce obligaţie pentru mântuire:  „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Matei 22, 14) şi iarăşi: „Nu oricine îmi zice: Doamne Doamne, va intra în împărăţia cerurilor... ” (Matei 7, 21) De altfel Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este cât se poate de ferm, răspicat şi categoric: „Cine spune ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele său urăşte, mincinos este... (I Ioan 4, 20) şi iar „în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti.” (Romani 2, 1)

            Abia aceasta este adevărata „Înfricoşătoare Judecată” – atunci când în văzul întregii lumi, sub ochii tuturor oamenilor vom fi vădiţi din propriile noastre fapte de minciună şi de falsitate, o imagine prezentând lumii, altă realitate ascunzându-se de fapt în spatele ei: „Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 5, 20) Viclenia şi duplicitatea, ca toată făţărnicia şi prefăcătoria nu sunt altceva decât moartea sufletului mai înainte de moartea trupului: „Cine are urechi de auzit să audă.” (Marcu 4, 23) Pentru că „Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte.” (Marcu 8, 18) De aceea calea de urmat rămâne pentru toţi oamenii din toate vremurile dragostea care e mai presus de toate: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 35)

                                                
                                                      Părintele Calistrat

                                        Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi