Istoricul cărţii „Mângâiere şi mustrare”

Graţia: Părinte, când a apărut cartea „Mângâiere şi mustrare”?

Părintele Calistrat: Ca să vă pot spune când a apărut cartea „Mângâiere şi mustrare”, trebuie să vă spun istoria acestei cărţi.

Graţia: Asta voiam să aflu.

Părintele Calistrat: Da. În vara anului 2002, a trecut prin Mânăstirea Bârnova Danion Vasile, de la Bucureşti, care este teolog şi mi-a zis aşa: Părinte, şi aşa vă cunoaşte atâta lume, v-au ascultat casete, v-au ascultat CD-uri, n-aţi vrea să scoatem aşa o broşurică mică de 100–200 de pagini cu întrebări şi răspunsuri pentru publicul cititor ? Şi bineînţeles că eu am întrebat ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să nu ai probleme nici cu cei de la conducere pentru că nu vreau să iasă o chestie care să semene ceva a mândrie. Şi a spus: Nu, pentru că mă voi axa pe probleme strict teologice şi călugăreşti.     

Graţia: El este călugăr?

Părintele Calistrat: Nu. El este teolog dar a spus că va pune întrebări numai legate de problemele teologice şi călugăreşti, evitând politica, polemica, cearta.

Graţia: Dar el ştie călugărie ? Asta întreb.

Părintele Calistrat: El consideră că ştie călugărie prin faptul că este umblat prin mânăstiri şi chiar în momentul de faţă este ucenicul Prea Sfinţitului Varsanufie de la Bucureşti de la Mânăstirea Radu Vodă, toată familia se spovedeşte la el, este doctorand în teologie pe la Tesalonic, este mare ucenic şi sfetnic de taină al Părintelui Iustin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă. De la apariţia cărţii şi până în prezent noi nu am mai ţinut nici o relaţie. El cumva s-a dezis de mine şi m-a dat la o parte. Nu m-a deranjat pentru că n-am fost prieteni nici până atunci. 

Mi-a spus că o astfel de broşură l-ar ajuta şi sufleteşte că ar putea face un lucru frumos pentru credincioşi dar şi financiar pentru că s-ar vinde. Am discutat ambele probleme. El m-a întrebat dacă am pretenţii de drepturi de autor şi am spus ce pretenţii să am atâta timp cât ce povestesc e din cărţi, deci nu-i emanarea gândirii mele personale. Dar am stabilit atunci când am început înregistrările, fiindcă a fost material de 12 casete de câte 90 de minute cu întrebări şi răspunsuri.

Iniţial, dumnealui, ca mare om de litere, a pregătit toate îmbinările acelea dintre texte, dintre întrebări cu păreri, cu idei şi am avut hotărârea ca în momentul în care cartea va ieşi în ciornă, să o putem comenta şi să vedem ce trebuie dat la o parte şi ce trebuie lăsat. Bineînţeles că nu a fost respectată tocmai această chestiune.

El s-a scuzat şi mi-a spus aşa, că în momentul când a citit-o Prea Sfinţitul Galaction care i-a şi pus prefaţa, a spus aşa: Te rog să nu mai scoţi nimic din cartea asta şi s-o laşi aşa cum este. Dar cartea are câteva elemente primordiale cu tentă provocatoare. Capitolul 1 Păcatele preoţilor, în realitate, când noi l-am discutat, se numea Probleme eclesiale de duhovnicie, cum ar trebui să reacţioneze duhovnicul la anumite păcate, episcopul la anumite păcate, stareţul la anumite păcate, chiriarhul sau cel care este în conducerea Bisericii.

Şi bineînţeles, dacă veţi citi materialul, veţi vedea că el nu este incendiar dar relatează câteva lucruri în care dacă pui o virgulă mai în faţă sau mai în spate, dai o formă cuvântului sau îi mai adaugi o apoziţie, un verb, un adverb, faci imediat din propoziţia respectivă un principiu de ceartă, adică imediat poţi să iriţi pe cineva. Şi atunci cartea, pentru că eu ştiu ce scrie în ea, iar 80% din ideile acelei cărţi îmi aparţin în totalitate şi le-aş mărturisi şi la ora actuală la fel, nu m-aş dezice de ele, dar au fost uşor adăugate, răstălmăcite şi uşor transformate, aranjate ca şi cum ar fi din gura mea. Au fost convorbiri ca între doi prieteni, când discută neoficial, mai scapă şi câte o vorbă, aşa este gura omului, este făcută ca să alunece poate spre păcat, poate spre o clevetire, poate spre o judecată sau spre osândire sau spre un comentariu care poate nu-i la locul lui, dar el n-a ţinut cont să scoată aceste elemente paralele anumitor teme sau subiecte şi le-a trântit acolo în carte.

            Un alt lucru pe care l-a greşit într-unul dintre capitolele cărţii, la Viaţa spirituală, eu am făcut o remarcă pe care o remarc şi astăzi şi spun că la fel aş susţine-o că mi-a părut rău că la marile praznice ale Maicii Domnului, cum ar fi praznicul Mânăstirii Nicula, praznicul Mânăstirii Putna, praznicul Mânăstirii Rohia, praznicul Cuvioasei Parascheva, praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, în loc să se pună accent pe predicile duhovniceşti despre amploarea şi valoarea sărbătorii şi a praznicului în sine, se face prea multă introducere şi prea multă alocuţiune, prea multe mulţumiri, prea multe cosmetizări – mulţumim politicianului cutare sau cutare, iar el a scris acolo pur şi simplu, a simplificat şi a spus aşa: Preoţii şi episcopii să nu mai spună predici politice.     

Graţia: A schimbat cu totul mesajul.

Părintele Calistrat: Sigur! Prin sensul acestei fraze eu am devenit duşmanul direct al arhiepiscopului că eu îl corectez pe el cum trebuie să vorbească într-o predică. Deci, vă daţi seama că e un lucru deranjant.

            Un alt lucru care este strecurat în carte şi din nou nu am fost de acord din start şi i-am spus chiar de atunci când am pregătit materialul, a fost capitolul autobiografiei. El mi-a spus aşa: Putem să trecem o autobiografie? Şi eu am spus: Te rog să scrii aşa, titlul să fie Repere biografice. Pentru că în momentul în care aţi citit cartea sau v-aţi uitat prin ea, aţi văzut că, şi ţin foarte mult la lucrul acesta, aţi văzut că eu am spus în începuturile cărţii: Nu m-am născut dintr-o familie cu revelaţii, nu m-am născut dintr-o familie cu semne dumnezeieşti sau minuni ci un om foarte normal într-o familie foarte normală unde mama era o femeie mai cizelată sufleteşte şi intelectual şi mai răsărită puţin ca femeia obişnuită, casnică a satului, iar tata era un om obişnuit, spre necioplit datorită doctrinei comuniste care a îndobitocit la vremea respectivă, şi prin neglijenţa creştinului, v-am spus, eu nu am avut niciodată şi păstrez această explicaţie – nu comunismul i-a ateizat pe oameni, ci plăcerea lor de a se complace în asemenea doctrină: Bine că nu ne lasă la biserică, că ne-am luat de-o grijă.

Ei, la el a fost acest lucru, faptul că n-a avut de mers la biserică sau i s-a interzis, el a fost perfect liniştit şi datorită acestui fapt s-a trezit la 40 de ani că s-a spovedit poate prima dată în viaţa lui ca tată şi atunci, sigur, el era mai necioplit, mai dintr-o bucată, muncitor, lăcătuş mecanic la Fabrica de mobilă din Rădăuţi. Ei, în momentul în care el a scris viaţa Părintelui Calistrat a lovit deja în autoritatea morală a duhovnicilor mai bătrâni care au 80 de ani ca Părintele Cleopa, 90 de ani ca Părintele Iustin, 96 de ani ca Părintele Arsenie Papacioc, 80 de ani ca Părintele Teofil Părăian sau mulţi alţi duhovnici pe care i-a avut Biserica şi nu se putea vorbi de o viaţă la un tinerel care nu împlinise 40 de ani. La 38 de ani ce viaţă să ai ? Acesta a fost încă un motiv care a iritat opinia pentru că ştiţi că întotdeauna ochiul pizmătăreţului vede cel mai bine lucrurile rele decât cele bune.

            Un alt lucru pe care l-a strecurat în carte dar foarte fin, Danion Vasile, fără o cenzură amplă înainte de tipărire, a încercat în micile comentarii pe care le-a făcut, să scoată persoana mea ca fiind o persoană superioară, mai sus decât alţii, sub ce formă ? Că adică eu aş face parte dintr-o clasă de duhovnici mai nu ştiu cum decât ceilalţi, când toate canoanele sunt la fel, învăţăturile sunt la fel şi atunci, sigur că această cosmetizare şi poleire a persoanei mele pe unii i-a iritat sau chiar i-a înrăit sau i-a aprins şi au zis: Ia stai, dar tu cu ce eşti mai sus decât mine, adică ce canon dai tu şi nu dau eu sau ce liturghie faci tu şi ce liturghie nu fac eu sau ce rugăciune faci tu ?

Şi atunci, sigur, acestea s-au cumulat şi cu finalul de pe coperta IV a cărţii, care este o discuţie pur amicală şi în frica lui Dumnezeu, mărturisesc că acel dialog între mine şi Părintele Iulian Lazăr din Sfântul Munte a existat pentru că noi am fost foarte buni prieteni. Înainte de a pleca în ţară m-a rugat în mod deosebit: Astăzi mergi cu mine până-ntr-un loc că am treabă şi mi-a zis: Ştii, îmi pare rău că te duci în ţară.

Eu povesteam cu el toată ziua din Filocalie, povesteam din cărţi, mai stăteam de vorbă în grădină, citeam amândoi cărţi la bibliotecă pentru că Părintele Petroniu, poate rău fiind eu în felul meu, dacă voi avea vreodată ocazia şi am să dau că ştiu că există scrisorica, am să v-arăt o scrisoare scrisă de la Sfântul Munte Athos când am venit în ţară, în care Părintele Petroniu mi-a pus ştampila Sfântului Munte şi a Schitului Prodromul în care mi-a arătat că activitatea pe care am desfăşurat-o la Prodromul a fost una corectă şi în acelaşi timp deosebită şi de seriozitate şi nu m-am dus în Sfântul Munte Athos ca să mă plimb sau ca să umblu din schit în schit sau din chilie în chilie, nu. În Schitul Prodromul am intrat, din Schitul Prodromul am plecat. Mulţi îmi spuneau:

– Nu mergeţi să vizitaţi Muntele ?

– Maica Domnului e la fel peste tot.

Eu n-am simţit nevoia să mă plimb în stânga şi-n dreapta. M-am suit în autobuz şi am venit la Dafni, în Careia şi acasă în România. Când am plecat mi s-a dat o scrisoare de recomandare în care s-a arătat că am fost serioşi; bine, că eu am acoperit nişte probleme în calitate de duhovnic, nişte mici nereguli pe care eu le-am văzut dar nu le-am vorbit şi pe undeva faptul că le-am acoperit mi s-au atribuit şi mi s-au pus în spate dar eu am tăcut şi am zis: Lasă că-i bine aşa, nu-i nici o problemă. Mi-am văzut de treabă, n-are rost să complic lucrurile şi bineînţeles că mi-a spus Părintele Iulian: Dacă vreodată ai să te întorci în Athos, să vii aici ca să aibă şi românii duhovnic la cine veni că eu sunt bătrân şi am să mor.

Dar nu că eu aş fi duhovnicul care nu s-a mai găsit pe pământ, nu ! Ci la modul că a văzut că eu cât am stat în Schitul Prodromul, cele 6 luni de zile, toţi românii de peste tot care veneau, Părintele Iulian spunea: Eu sunt cam bătrân, mergeţi la Părintele Calistrat că-i mai tânăr. Eu îi spovedeam şi-l scuteam şi mă duceam numai şi-i spuneam: Uitaţi, i-am dat canonul cutare, i-am dat canonul cutare şi el se bucura şi-mi spunea: Chiar mă bucur că spovedeşti uite aşa în duhul Părintelui Cleopa, dar eu chiar de la el am învăţat să spovedesc, deci nu a fost ceva de ascuns.

Eu consider că sunt cel mai rău dintre toţi duhovnicii, nici nu m-am crezut vreodată bun. Mulţumirea mea sufletească asta este: dacă văd că omul îşi îndreaptă viaţa şi o ia spre Biserică. Atunci creştinul fiind bun îşi face şi duhovnicul bun,  poate să aibă duhovnicul şi o mie de studii şi nici un studiu. Dar dacă creştinii nu se fac buni înseamnă că nici duhovnicul nu-i bun. Eu i-am povestit lui asta aşa de suflet, ei, el a trântit-o în plină carte şi n-a făcut altceva decât să stârnească o întreagă teorie şi polemică, care, bineînţeles, nu aş vrea să mă ascund după deget, cred că 50% a factorizat şi problema începerii conflictului din 2003 pentru faptul că doi sau trei dintre ucenicii mei pe care eu îi purtam la Teologie: Mirel Iamandi, Ciprian Maxim şi Jugrin Daniel, Filaret cum îl cheamă din călugărie, mi-a spus:

– Dar ce te crezi de acuma Pahomie cel Mare, şi construieşti mânăstire, şi scrii cărţi şi faci ucenici şi spovedeşti şi predici ? Cine te crezi ?

I-am spus:

– Nu mă cred nimeni. Astea toate trebuie făcute şi sunt de obligaţia unui duhovnic sau preot.

Atunci, sigur, ei s-au dus în stânga, în dreapta, pe unde nu trebuia şi au vorbit, au stârnit polemica, ea a clocit uşor, uşor, şi după aceea s-a declanşat întreaga poveste.

Graţia: Vreau să mă opresc mai mult la această carte. Şi vă spun de ce. Era într-o seară, abia apăruse în ziua aceea cartea şi m-am întâlnit cu nişte prietene de-ale mele credincioase care mi-au spus: A apărut carte cu Părintele Calistrat, s-o iei repede, nici nu se mai găseşte.

Părintele Calistrat: Vă spun eu de ce nu se mai găsea, pentru că n-au fost făcute decât 5000 de bucăţi. De asta s-au terminat rapid.

Graţia: S-au vândut ca pâinea caldă, bun. În momentul când am citit-o, întâi am rămas dezamăgită pentru că nu v-am recunoscut în această carte, era doar fotografia de pe carte dar era cu totul şi cu totul altcineva, o coincidenţă de nume, probabil. Un alt Părinte Calistrat decât cel pe care îl cunoşteam eu. 

Părintele Calistrat: Cartea a avut o tentă uşor impulsivă, de a zgândări, de a provoca, de a deranja, de a irita. Dar asta a fost în substrat, în subliminal, cum se spune, asta a fost indusă de acest teolog civil doctorand Danion Vasile. A fost făcută, cum am spus, că eu dacă aş fi citit-o i-aş fi spus: Asta e bine să dăm jos, asta să punem altfel, să aşezăm, să îndulcim pentru că noi putem ucide din scris sau putem zidi din scris.

Graţia: Eu nu sunt nici preot, nu sunt nici teolog, nu fac parte nici din ierarhie, sunt un simplu creştin. Am citit într-adevăr sute de volume printre care şi multe PSB-uri. Puţini au citit PSB-urile, am fost pregătită de preot duhovnicesc ani foarte îndelungaţi cum trebuie cunoscut un duhovnic în adâncul sufletului lui ca să te poţi folosi de partea lui duhovnicească.

Ei, citind acea carte şi văzând că e un alt Părinte Calistrat care avea fotografia Părintelui Calistrat pe care eu îl ştiam, era singura asemănare, m-am întrebat cine este acest Danion Vasile şi ce a urmărit. Asta s-a confirmat, în nişte mânăstiri, nişte credincioşi vorbeau de Părintele Calistrat: „Nu face ascultare, e un răzvrătit, pune lucrurile la punct, vorbeşte de ierarhi, vorbeşte de preoţi, spune toate păcatele lor.” Am întrebat: „Îl cunoaşteţi pe Părintele Calistrat ?” „Îl cunoaştem din carte.” „Din această carte chiar nu-l puteţi cunoaşte, Părintele Calistrat este cu totul şi cu totul altfel.” „Nu-i adevărat că-i cartea publicată.” Vedeţi ce greutate are o carte publicată şi cum poate deforma imaginea unui om ?

Părintele Calistrat: Netrecută printr-o cenzură.

Graţia: Mai vreau să spun, la pregătirea pe care am avut-o eu pentru a cunoaşte adâncul sufletesc, duhovnicesc şi teologic al duhovnicului, mi-am dat seama că el din start a fost rău intenţionat, chiar după întrebările pe care le pune. Le pune în mod tendenţios de la început până la sfârşit, le pune agresiv.

Părintele Calistrat: Aici vă fac o remarcă, şi eu am sesizat că întrebările sunt foarte în ton şi înţepate dar am căutat să am răspunsuri pe cât posibil ancorate în Scriptură sau în ce citisem, chiar dacă ele au fost puse cu un ghimpe la început şi cu unul la sfârşit. Adică ori m-am ancorat într-o istorioară din Pateric ori am încercat să găsesc un text în Sfânta Scriptură ori am încercat să găsesc un text din ceva din ce am citit. Sunt şi răspunsuri practice care sunt din viaţa de zi cu zi de la spovedit dar nu sub forma de a lovi. De fapt eu când am făcut această carte cu Danion Vasile, ce am urmărit eu, care a fost ideea mea ? Ca omul să înţeleagă că nu-i de joacă cu Dumnezeu.

Graţia: El a făcut cu totul altceva.

Părintele Calistrat: Da, El l-a amestecat puţin pe Dumnezeu cu anumite figuraţii, ca să spun aşa.

Graţia: El a vrut să scoată o carte de scandal cu un om de scandal.

Părintele Calistrat: Nu l-am condamnat, adică nu m-am gândit la vremea aceea, dar mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat datorită următorului motiv – el a spus că scoate volumul II, a păstrat materialul şi cartea n-a mai ieşit niciodată şi nici nu mă interesează şi nici nu doresc să mai iasă pentru că nu cred că ar mai fi ceva interesant, ca să spun aşa. El spune că materialul a fost distrus dar eu nu cred că a fost distrus, cred că a fost păstrat, e treaba lui personală.

Mi-a dat telefon şi mi-a spus că el s-a dezis de contractul cu Editura Sofia pentru că Editura Sofia a fost somată să nu scoată mai mult de 5000 de bucăţi, mi-a spus că Editura Sofia a fost contactată să înceteze prin Supergraf distribuţia cărţii în anumite locuri dar în momentul în care el a văzut că şi-a pătat şi el cumva imaginea, s-a dat uşor la fund pentru că ne-am întâlnit peste doi sau trei ani şi s-a făcut că nu mă cunoaşte şi chiar nu-mi este ruşine să vă spun că întrebat fiind de cineva ce părere are de Părintele Calistrat, a spus că este puţin fanatic şi exagerat, chiar autorul cărţii.

Graţia: Părinte, înseamnă că se confirmă ceea ce transpărea, deoarece cartea are un caracter agresiv şi care or fi fost intenţiile acestui autor ?

Părintele Calistrat: Este acidă. Eu personal vă mărturisesc că nu am absolut nimic cu el, nu sunt supărat, nu mă interesează persoana lui, a dispărut din cursorul vieţii mele, el nu mai există, el mă evită, mă ocoleşte, cred că după ce a scris propria carte în colaborare cu mine, a ajuns la concluzia că sunt depăşit şi puţin fanatic. Aşa m-a perceput şi nu m-a deranjat.

Graţia: Eu cred că în funcţie de reacţiile care au fost, fiind de o structură schimbătoare, cum se dovedeşte prin fapte, atunci şi-a schimbat şi părerea.

Părintele Calistrat: A făcut 5000 de exemplare. Doar dacă a mai făcut şi la negru, cum se spune.

Graţia: Am o întrebare. Sesizând că pune întrebările nu duhovniceşte, ci  iscoditor, nu aţi pus problema să întrerupeţi aceste dialoguri ?

Părintele Calistrat: Nu am pus pentru că dacă s-ar asculta materialul audio pe care numai el poate să-l aibă, pentru că eu nu l-am oprit, aţi vedea că răspunsurile din materialul audio au altă formă de exprimare sau o altă tonalitate.

Graţia: I-aţi cerut casetele?

Părintele Calistrat: Nu. Nu i le-am cerut pentru că nu mi-a trecut prin cap.

Graţia: El nu s-a simţit dator să vă dea o copie?

Părintele Calistrat: Nu, nu s-a simţit dator, ca drept dovadă, eu când am trimis să-mi dea materialul de la cartea a doua, am mai sesizat un lucru, materialul de la cartea a doua, sub forma răspunsurilor uşor schimbate l-a expus în alte cărţi, deci a fost un mic furt de idei, pe care, eu citind toate cărţile care au ieşit de el, mi-am regăsit şi mi-am recunoscut răspunsurile.

Graţia: Deci ideile sfinţiei voastre le-a folosit şi le-a pus în gura lui?

Părintele Calistrat: Dar transformate. De exemplu: Duhovnic, prieten sau duşman e al meu, Timpul prieten sau duşman e al meu, Patericul mirenilor este ideea mea. A mea a fost ideea că şi mirenii sunt cu trăire înaltă şi nu trebuiesc descalificaţi. Eu întotdeauna am spus, Patericul nu înseamnă numai călugări şi morminte de sfinţi cu camilafcă. Şi bunicile şi mamele creştine şi eroii şi bătrânii şi tinerii şi copiii, noi nu ştim ce sfinţi ascund cimitirele noastre sau ce moaşte pot ascunde. Tot a mea a fost ideea Viaţa îmbunătăţită a preoţilor de mir, pentru că eu întotdeauna am avut evlavie la preoţii de mir şi am colaborat cu foarte mulţi preoţi de mir şi nu i-am descalificat niciodată.

Eu am auzit tot timpul versiuni de genul că aş fi spus căsătoria-i spurcată, că aş fi spus că preotul de mir nu are har, pentru că el are viaţă intimă cu soţia, preoţia lui nu lucrează, tot felul de prostii inventate, dar eu niciodată [nu am spus asta]. Eu la ora actuală am peste 200 de familii tinere căsătorite, ale căror copilaşi îi împărtăşesc şi dacă aţi fost vreodată duminica la slujbă aţi văzut câţi copii mici şi câte mame şi câte gravide şi câţi tineri vin aici că doar nu se fac toţi călugări, dar a fost la vremea respectivă o deformare optică a imaginii şi a rămas, să spun, până la proba contrară, ca un nor în mijlocul cerului.

Graţia: Ce aţi spus când aţi văzut totuşi că a scos cartea cu deformări ?

Părintele Calistrat: Doar atât l-am întrebat: De ce n-ai adus-o să o corectăm ? Şi mi s-a dat acest răspuns că Prea Sfinţitul Galaction când i-a pus prefaţa şi s-a uitat la ea şi a citit-o, i-a plăcut.

Graţia: Şi aici e o chestiune lipsită de deontologie profesională, pentru că, după cum sfinţia voastră i-aţi spus iniţial, sfinţia voastră trebuia să fiţi cel care vedeţi transcrierea şi apoi structurarea materialului şi când era doar în stare finală trebuia să meargă la un ierarh.

Părintele Calistrat: Comentăm un lucru trecut, neobservat de nimeni.

Graţia: Eu am sesizat de atunci.

Părintele Calistrat: Ştiu, am sesizat mai târziu, dar ce se întâmplă ? După ce a început să iasă toată povestea şi nu se mai oprea şi nu mai avea sfârşit, am zis că nu are rost să mai dezgrop morţii, mai bine las să se ducă cu valul şi să se termine.

Graţia: În momentul în care aţi văzut că acest om s-a folosit de sfinţia voastră la un mod foarte nepotrivit, de ce nu aţi dat imediat o dezminţire publică ?

Părintele Calistrat: Nu am dat pentru că, cartea a fost oprită direct prin ziar, ori în ziarul Lumina sau un alt ziar de Iaşi.

Graţia: A fost interzisă pe piaţă ?

Părintele Calistrat: Da.

Graţia: Sfinţia voastră nu v-aţi prezentat punctul de vedere faţă de relaţia cu autorul cărţii ?

Părintele Calistrat: Eu nu am avut nici o relaţie.

Graţia: De ce nu aţi negat public ceea ce a făcut el, pe puncte?

Părintele Calistrat: Pentru că deja era un bolovan care se ducea la vale şi nu mai putea fi oprit. A început toată povestea, că de carte nu s-a legat nimeni până la scandalul din 2003. Atunci a intrat şi cartea tăvălug, deci toate grămadă. Şi povestea Bizantion şi cartea s-au declanşat odată.

Graţia: Urmărind derularea faptelor, a fost o părere mai generală că de fapt, această carte a stârnit tot ceea ce s-a întâmplat apoi, culminând cu momentul din februarie 2003.

Părintele Calistrat: Eu vă spun un singur lucru, scos din carte ceea ce nu aparţine ei, adică ceea ce a fost adăugat, comentarii şi tot felul de expuneri, luat de acolo materialul pur, că eu ştiu care este materialul pur şi reaşezată cum trebuie şi răstălmăcită cum trebuie şi pusă cum trebuie, răspunsurile sunt foarte bune pentru că răspunsurile nu sunt tăvălite, adică sunt porţiuni în carte unde efectiv eu mi-am recunoscut vorbele.

Graţia: Înţeleg. Deci, a amestecat, aşa cum face diavolul, binele cu răul ?

Părintele Calistrat: Da. Ea a fost uşor tâlcuită tendenţios. Asta a fost.

Graţia: Titlul este pus tot tendenţios ?

Părintele Calistrat: Titlul pe care l-am stabilit în prealabil împreună a fost aşa, Părintele Stăniloae avea o carte Şapte dimineţi cu Părintele Stăniloae, iar eu am vrut să-i punem acest titlu, Dialoguri de seară cu Părintele Calistrat. Acesta a fost iniţial titlul cărţii, nu a fost nici mustrare nici mângâiere. Pentru că, cuvântul mustrare era deja un afront pentru cei care poate sunt mai vechi şi mai sporiţi în experienţă, pe când mângâiere, Dumnezeu ne mângâie.

Graţia: Eu, văzând acest titlu, înainte de a citi cartea, m-am gândit la un titlu cuminte şi încurajator în sensul că face trimitere la păcate şi atunci credinciosul trebuie mângâiat când se află într-o asemenea nevoie de a se ridica şi trebuie mustrat când este într-un păcat. Ori, citind cartea, am găsit cu totul şi cu totul altceva. 

Părintele Calistrat: Eu, dacă n-aţi fi amintit sau n-aţi fi întrebat, n-aş fi dezbătut niciodată problema asta pentru că pe mine m-a deranjat atitudinea laşă a lui Danion prin faptul că s-a spălat pe mâini şi nu m-a mai cunoscut şi s-a ferit ca şi cum s-ar fi întâlnit cu ciuma pe cale. Dar m-am gândit că este mirean, are familie, are copii probabil, să
nu-şi pericliteze imaginea lui ca teolog, ca doctorand, ca creştin. Ce-a zis, măi, am aruncat un bolovan, i-am împroşcat pe toţi, m-am băgat la fund, n-am văzut, n-am auzit, s-a terminat.

Graţia: Nu s-a dat la fund, este destul de activ.

Părintele Calistrat: Calistrat să-şi spele singur păcatele şi rufele. A dispărut, cum se spune, nu mai există o relaţie din care să putem discuta sau schimba vreo vorbă. Sunt ferm convins şi nu cred că m-ar mai aborda vreodată pentru că dacă ar avea o conştiinţă, spun eu, cu gândire pozitivistă, şi-ar da totuşi seama că un 30% din relele care s-au provocat au fost poate şi datorită anumitor fraze incendiare care şi-au făcut şi ele datoria. Ştiţi cum este, vorba – pe unul îl mângâie, pe unul îl biciuieşte, pe unul îl loveşte, pe unul îl atinge, pe unul îl deranjează, pe unul îl zgândără, pe unul îl întărâtă, pe unul îl face egoist, pe unul îl face mânios.

Graţia: Pe mine, cartea, nu numai că m-a deranjat, m-a uimit.

Părintele Calistrat: Eu consider că a fost un accident necontrolat, neglijabil, negândit, necercetat cum trebuie, nechibzuit care a creat inflamaţia şi buba care a explodat aşa cum a explodat ea. Nu cred altceva, Doamne fereşte ! Fac şi eu, dreptul de auzul rău nu se va teme. Dacă inima mea a fost curată, Dumnezeu ştie şi dacă intenţia mea a fost curată Dumnezeu tot ştie. Întotdeauna, am spus, dacă e de la Dumnezeu se va sfârşi şi dacă nu e de la Dumnezeu, nu se va sfârşi şi atunci nu ne putem pune de-a curmezişul.
S-au sedimentat toate ca într-o mare maree care a scos toate relele şi epavele şi după ce s-a retras mareea s-a curăţat din nou plaja şi a rămas totul limpede – apă şi ţărm. 

Graţia: Din noiembrie 2002, erau murmure cu privire la sfinţia voastră, le ţin minte.

Părintele Calistrat: Da, de la carte, imediat ce a ieşit cartea.

Graţia: Cum au evoluat lucrurile până în februarie ?

Părintele Calistrat: Simplu, eu mi-am văzut doar de slujbă, stareţul Paisie mi-a zis:

– De ce ai scos carte cu binecuvântarea altui ierarh din altă eparhie.

Am spus:    

– Nu-i treaba mea. Binecuvântarea e a celui care a scris-o. Eu nici nu-l cunosc pe acel ierarh, deşi la vremea respectivă se împânziseră nişte zvonuri că adică, vezi Doamne, s-a plătit pentru acea binecuvântare.

Graţia: Oare este reală, pentru că mai apar şi cărţi cu câte o binecuvântare ierarhică, fără ca ierarhul respectiv să ştie despre ce este vorba.  

Părintele Calistrat: Eu, pe Prea Sfinţitul Galaction îl respect pentru că este un arhiereu duhovnicesc şi am văzut multe cărţi frumoase citite şi scrise cu binecuvântarea lui.

Graţia: Aţi văzut actul de binecuvântare?

Părintele Calistrat: Nu. Mă întrebaţi de lucruri care sunt în afara oricărei idei, mai ales că eu n-am călcat în Teleorman sau Alexandria niciodată. Eu, efectiv, cu Prea Sfinţitul nu m-am auzit măcar telefonic sau verbal faţă către faţă. Nu, dumnealui nu a avut nici un amestec.

Graţia: Poate nici n-a ştiut.

Părintele Calistrat: Danion, teologul spune că a ştiut, a vorbit personal cu el, i-a dat materialul să-l citească.