Motto: „Cel ce ai întemeiat pământul peste ape şi nu se va clătina în veacul veacului. [...] Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.” (Psalmul 103, 6)
„Glasul Domnului strigă către cetate – şi este înţelept cine se teme de numele Tău –: «Ascultaţi, voi seminţii şi tu obşte a cetăţii ! Oare voi scăpa din vedere casa celui fără de lege, comorile celui păcătos şi măsura cea mică blestemată ? Oare voi ierta pe cel cu măsuri nedrepte şi cu greutăţi înşelătoare în sac ? Că bogaţii din cetate sunt plini de silnicie şi locuitorii grăiesc cuvinte mincinoase şi limba lor este numai viclenie în gura lor. Şi Eu am început să te bat şi să te pustiesc din pricina păcatelor tale. Vei mânca, dar nu te vei sătura şi foamea va roade lăuntrul tău; vei pune la o parte, dar nu vei putea scăpa nimic, şi ceea ce vei scăpa, voi trece prin ascuţişul sabiei. Tu vei semăna, dar nu vei secera; vei călca în teasc smochine, dar nu te vei unge cu untdelemn; vei face must, dar nu vei bea vin.” (Miheia 6, 9-16) Iată dar, că măsura relaţiei sănătoase între Dumnezeu și omenire este dată de măsura virtuţii sau de măsura păcatului iar adeseori măsura păcatului este dată de cântarea psalmistului: „Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu și Israel n-a căutat la Mine, și i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor şi au mers după cugetele lor.” (Ps. 80, 10-11) Omul în care se plinește păcatul uită sigur să pună întrebarea fundamentală: „Ce este omul că-ţi aminteşti de el ? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el ?” (Ps. 8, 4)
În ultimul timp, asemeni iudeilor din vremea de început a creștinismului, fii oamenilor cer semne din cer și vorbesc tot mai des despre semnele sfârșitului lumii. Totuși, mărturia biblică este clară și, cunoscând de mai înainte dorinţa de spectaculos a firii umane bolnave, Mântuitorul nu lasă loc de interpretare și ne transmite un mesaj simplu și pe înţelesul tuturor: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Mt. 24, 36) În viaţa noastră spirituală nu putem așadar să contăm pe vorbe goale vehiculate în mass-media, pe calcule care invocă nejustificat cunoașterea știinţifică, pe interpetări aleatorii ale unor documente străvechi sau pe pretinsele viziuni ale unuia sau altuia; acestea sunt lucruri puerile și mărunte pentru „cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor” (Apoc. 2, 7), cu atât mai mult cu cât: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.” (I Cor. 15, 51-53)
Semnele astronomice, fenomenele astrologice ieșite din comun, inscripţiile sau documentele unor civilizaţii, credinţe sau sisteme de gândire s-au demonstrat ca înșelătoare și mincinoase de nenumărate ori de-a lungul istoriei umanităţii. Cine profită de urma acestei panici ? Cine și ce dorește să demonstreze ?
Dacă citim referatul biblic, în Actul Facerii din Sfânta Scriptură, vom vedea că Dumnezeu, Creatorul întregii zidiri, a celor patru stihii (pământ, apă, aer și foc) a avut ca obiectiv primordial în toata opera Sa, mai întâi rânduiala și așezarea stihiilor într-o anumită ordine, stabilitate și echilibru cosmic: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Fac. 1, 1-2) Iată încă din prima carte a Bibliei, Ceea ce susţine și Care străbate totul, cauza vieţii și a rânduielii: Duhul Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Materia stă gata să nască iar omul apare ca încununare a creaţiei, ca stăpân al frumosului și al vieţii, ca cinstitor de Dumnezeul care i-a dăruit o planetă minunată, un Rai al desfătării, verdeaţă, uscat, ape dulci, mare, munţi, nori, soare, cer, flori, luminători ai nopţii, toate într-o armonie care reflectă infinitul frumuseţii dumneziești: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.” (Ps. 18, 1)
Oare pentru cine nu este clar că singurul inginer, fizician, astronom, biolog și străvăzător al veacurilor este si rămâne singur Dumnezeu ? Ce creează omul când este înafara darului Său, decât dezechilibru, calamitate și catastrofă ? Iată ce grăiește Duhul Sfânt în psalmi: „Ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei. Oare, voi mânca carne de taur, sau sânge de ţapi voi bea ? Adu-i Domnului jertfa buzelor tale şi va fi jertfă bineprimită.” (Ps. 49, 11-15) pentru că: „Jertfa de laudă Mă va slăvi şi acolo este calea în care voi arăta mântuirea Mea" (Ps. 49, 24)
În fond, ce altceva vrea Dumnezeu în nemărginita Sa iubire decât ca acest om pe care l-a creat și l-a mântuit prin jertfa Fiului Său, să păstreze cu sfinţenie zestrea primită și lăsată în grijă și folosinţă: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniri peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul !" (Fac. 1, 28) Dar iată că omul în loc să se bucure de toate acestea, s-a apucat în trufia lui - în lucrarea gustată din raţiunea și inteligenţa decăzută a „pomului cunoașterii binelui și a răului” – să facă tot felul de calcule hazardiste, ironizând și limitând măreţia creaţiei și implicit a Lui Dumnezeu, divagând în strategii și structuri și planuri, unele mai pătimașe ca altele. Iată, acest lucru L-a supărat pe Dumnezeu și de aceea și-a retras harul și dragostea Lui: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup.” (Fac. 6, 3) și „I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.” (Fac. 6, 6) dar l-a iertat după mulţimea milei Sale și nu l-a pierdut de pe faţa pământului.
De ce oare aceasta ? A arătat Dumnezeu că toată tehnologia știinţifică și ilustra gândire umană sunt în faţa Proniei „deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni” (Eccl. 12, 8) „Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului” (Ps. 102, 14-15) așa că „Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.” (Ps. 89, 14) ca nu cumva să cădem sub incidenţa psalmului: „Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.” (Ps. 36, 35-36) Aruncând o privire în mass-media, pe internet, peste imaginile și filmările disponibile cu ţările cele mai dezvoltate tehnologic și cu cele mai râvnite standarde de viaţă, constatăm că, totuși, învins rămâne „omul”. Putem pe drept cuvânt să spunem cum panorama după un cataclism este un chip al Facerii: „pământ netocmit și gol”, „întuneric peste faţa lui”.
De ce oare ? Dumnezeu poate fi nedrept dacă ne gândim la efortul economic și descoperirile știinţifice ? Un alt răspuns vine tot din Sfintele Scripturi, în timp ce Lot și fetele lui urcau în muntele Ţoar, îngerii Lui Dumnezeu pierdeau Sodoma și Gomora cu foc și pucioasă, înghiţind cele cinci orașe din cele două cetăţi apocaliptice, găsite pe fundul Mării Moarte. Oare nu o asemenea imagine avem astăzi în evenimentele naturii din jurul nostru: foc, radiaţii, potop, moarte, distrugere, cuvinte uitate din concepţia umană practică a sfârșitului lumii. Noi așteptăm ca sfârșitul lumii să vină cu evenimente SF dar iată că: „gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.” (Is. 55, 8)
Lucrurile sunt deci simple: „Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta ? Nu ! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim ? Nu ! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.” (Lc. 13, 1-5)
