„Bucuraţi-vă !” (In. 20, 19) „Pace vouă” (Mt. 28, 9)
„Ce căutaţi pe cel viu între cei morţi ? S-a sculat nu este aici” (Luca 24, 5-6). Mesajul îngeresc este clar, Revelaţia ascunde întreg adevărul tainei Întrupării şi Învierii. Tocmai de aceea Mântuitorul a putut afirma: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc.” (Ioan 8, 14) Această putere a Sfintei Învieri are la bază dragostea lui Dumnezeu Tatăl, Care a dăruit lumii pe Unicul Său Fiu să fie Biruitorul morţii. Lupta Fiului împotriva morţii veşnice este dusă în Lumina Duhului Sfânt. Lucrarea duhovnicească a Fiului constă în spiritualizarea firii omenești prin puterea Duhului Sfânt: „Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; (Ioan 20, 22)” Acest mesaj se permanentizează pentru toate neamurile până la sfârșit: „Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 20), „Vă este de folos să Mă duc. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi.” (Ioan 16, 7).
Duhul Sfânt a venit în lume ca model de lucrare desăvârșită. Prin smerenia și ascultarea Fiului faţă de Dumnezeu Tatăl și prin trimiterea Duhului în chip de limbi limbi ca de foc, umanitatea este restaurată dar este îndumnezeită prin Înviere. Duhul Sfânt nu este doar o lucrare ci este Persoana Care purcede din Tatăl din veșnicie dar Care lucrează și fiinţează creaţia prin Fiul: „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9), „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15, 26)
Actul divin de biruinţă a morţii poartă pecetea smereniei desăvârșite a Fiului Lui Dumnezeu și în acest context afirma Sfântul Maxim Mărturisitorul că puterea dumnezeirii S-a arătat plenar la moartea Mântuitorului pe Cruce, de aceea smerenia este veșmântul dumnezeirii arătat încă începutul săptămânii Patimilor: „Iată Împăratul tău vine blând şi smerit pe mânzul asinei.” (Zaharia 9,9) Prin Iisus Hristos s-a arătat în lume pacea și dragostea Tatălui, „căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii” (Efeseni 2, 14): „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.” (Ioan 14, 17)
În momentul întâlnirii cu femeile mironisiţe care vin cu miresme la mormânt, le dă pacea sfântă a învierii Sale: „Pace vouă, bucuraţi-vă!”. Când intră prin ușile încuiate în foişorul Sfinţilor Apostoli le spune acelaşi lucru: „Pace vouă !" (Ioan 20, 19). Deci se vede clar că în momentele istorice toţi erau cuprinşi de frică şi de cutremur, dar Iisus Hristos le-a sădit în inimi nădejdea Învierii şi a bucuriei: „Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.”Marcu 16, 7)
Iar în drumul Emausului mustrarea constructivă este însoţită de mesajul dumnezeiesc strecurat cu grijă în suflet şi în inima celor doi Luca şi Cleopa, care călătoreau pe cale: „O, nepricepuţilor si zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii !” (Luca 24,25)
Cu alte cuvinte, în ton blând, le-a zis: „staţi liniștiţi, nu vă fie frică, regăsiţi puterea de a vă aminti toate câte v-am spus vouă. Datorită evenimentelor v-a scăpat miezul adevărului problemei, reveniţi-vă, treziţi-vă”; „Nu trebuia oare, ca Hristos sa patimească acestea și să intre în slava Sa ?” (Luca 24, 26) Minunea se vede în relatarea istorică a Sfintei Scripturi: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.” (Matei 27, 52-53)
Mesajul pascal are două dimensiuni: unul de jertfă şi de suferinţă care înseamnă cruce, spini, bice, loviri, scuipări, cuie şi moarte, adică restaurarea omului în Hristos prin moarte şi înviere „Căci precum în Adam toţi mor, așa și în Hristos toţi vor învia.” (I Corinteni 15, 22); iar cealaltă dimensiune este „Trupul slavei” (Filip. 3, 21) care reiese din episodul întâlnirii cu mironosiţele, când i-au sărutat picioarele, din călătoria pe drumul Emausului, când cei doi ucenici nu l-au cunoscut decât la frângerea pâinii: „Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile ?” (Luca 24, 32), din Trupul pnevmatizat și înălţat la Cer: „Pe scaun ai fost Hristoase, cu Tatăl și cu Duhul, toate umplându-le Cela ce ești necuprins”. (Troparul de la Heruvic)
Iată omenitatea restaurată din căderea neascultării prin ridicarea la starea cea dintâi și îndumnezeirea ei, așa cum își dorise de fapt Dumnezeu când l-a creat pe om. Luând Hristos chip de rob și întru toate făcându-se asemenea oamenilor, afară de păcat, a luptat cu firea noastră, a sfinţit-o cu sângele Său, răscumpărând blestemul și ridicând povara morţii celei veșnice.
De aceea cu atâta bucurie de două mii de ani sărbătoarea Învierii nu a pierdut încărcătura duhovnicească a salutului pascal: „Hristos a Înviat !” cu răspunsul: „Adevărat a înviat”. Sfântul Apostol Pavel confirmă realitatea celor întâmplate la Înviere: „Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.” (Romani 6, 4) „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (I Corinteni 15, 14)
Dar Învierea nu este expresia limitării individuale, ea poartă amprenta universalităţii, a ridicării întregii umanitaţii la viaţă: „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.” (Ioan 10, 10), „Cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” (Troparul Învierii)
Dincolo de ouă roşii, pască, cozonaci şi bucurii pământeşti de care lumea se bucură, stă puterea Sângelui şi a apei curse din coasta Mântuitorului, care au dat eternitate Bisericii şi veşnicie creştinătăţii prin Botez cu puterea Duhului Sfânt: „Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20,22) „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,”(Matei 28,19) Iar prin Sfânta Euharistie Biserica se îndumnezeiește plenar şi viţele ei din butucul Hristos se curăţă desăvârșit prin neîncetată iertare şi dezlegare de păcater: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.” (Matei 26,26) „Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 27-28) Aici este biruinţa morţii şi sămânţa veşnică a evangheliei creştine care înviază de-a pururea pe toţi morţii ce aud glasul Fiului lui Dumnezeu: „morţii vor auzi glasul Fiului Lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia.” (Ioan 5,25), „şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28,20) În această zi luminată a Învierii Lui Hristos „veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul milostivirii carele adapă toată făptura cu rodire de viaţă”. (Tropar din Slujba Învierii)
Azi de Paște trebuie să iertăm, să iubim, „să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” (Slava Învierii)
